Oh la la la! Primele pagini ale publicaţiilor mondene din Marea Britanie au fost ţinute câteva zile de primplanul unui picior al unei femei ce coboară din mașină… dar ce picior! Foarte palid, foarte subțire, cu oase fine și tonus fin, piciorul aparţine prințesei de Wales, ceea ce îl face cu atât mai extraordinar.
Fotografiată în timp ce îi întâmpina pe președintele și pe prima doamnă din Coreea de Sud în timpul unei vizite de stat la Londra, la coborârea din automobil, Kate Middleton a părut să aprecieze puțin greșit înălțimea mașinii în raport cu solul. Şi astfel a apărut “greşeala perfecțiunii”, aşa cum a fost numită apoi imaginea.
Ţinuta all red şi cerceii Dianei
Desigur, Prinţesa de Walles îşi mai expune picioarele din când în când, în ţinutele de zi care se termină deasupra genunchiului și în pantaloni scurți pe terenul de sport, dar aceste imagini sunt mult mai impresionante.
Probabil pentru că este vorba de contrastul cu ținuta sobră all red. Pălăria chic Jane Taylor, o rochie midi cu o haină amplă cu capă Catherine Walker de 3.000 de lire sterline, şi cercei ovali cu safir și diamante, care au aparținut Prințesei Diana. Acesta a fost outfitul ales pentru a-i întâmpina pe Yoon Suk Yeol și pe soția sa Kim Keon-hee la Horse Guards Parade cu ocazia primei vizite de stat primite de la încoronarea regelui.
Kate a apărut alături de socrii ei, Regele Charles şi regina Camilla, și, împreună cu Prinţul William, într-o ţinută sobră, cu pelerina lungă aproape până la gleznă – care acoperea rochia tot roşie, până la genunchi.
“Dar cum de are Kate picioare ca acestea?”
Iar întrebarea care a fost pe buzele tuturor şi la care au încercat să răspundă ziariştii de la Daily Mail este “Dar cum de are Kate picioare ca acestea?”
Pentru început, Kate Middleton este norocoasă cu genele și structura corporală. Ea fost comparată de presa engleză cu “un cal de rasă. Ea se numără printre cele mai elegante și mai frumoase reprezentări ale formei umane. Chiar și rotulele sunt minunate!”
Apoi, mai este și faptul că Prinţesa este extrem de slabă. Cu atât de puţină grăsime corporală înseamnă că fiecare detaliu al musculaturii sale este foarte definit și bine conturat. În special gambele, subțiri, dar puternice, forma lor fiind perfect subliniată de tocurile pantofilor Gianvito Rossi de 650 de lire sterline asortaţi la ţinută.
Mai multe despre cum îşi întreţine picioarele şi cum îşi cultivă tonului musculare Prinţesa de Walles CITIŢI AICI!
Farmaciştii Catena recomandă gamele Hydrafusion şi Lipofusion de la Rilastil, care sunt tratamentele pentru piele care localizează imperfecțiunilor cauzate de celulită și le combat, oferind pielii fermitatea de care are nevoie.
Foto Hepta