Eleganta absoluta, feminitatea si rafinamentul, o armonie perfecta intre clasic si contemporan sunt atributele ce definesc stilul sofisticat al designului Ricci. Maria Adelaide Nielli, de origine italiana, s-a nascut la Torino in anul 1882, stabilindu-se mai apoi in Franta, impreuna cu familia. La frageda varsta de 13 ani isi incepe cariera in moda, iar la 22 isi castiga statutul de designer la Casa de moda Raffin.
In 1904 isi gaseste marea dragoste in persoana lui Luigi Ricci, devenind in urma casatoriei Madame Ricci, un nume consacrat in industria modei. Pasiunea pentru frumos, talentul creator si dorinta de autodepasire, in ciuda varstei de 50 de ani, au determinat-o sa isi fondeze propria casa de moda si astfel, impreuna cu fiul sau Robert, creeaza Casa de moda Nina Ricci.
Dictionar de stil ULTRAFEMININ cu Nina Ricci
Inceputa ca o afacere de familie cu o activitate restransa, succesul companiei s-a dovedit a fi unul ascendent de la un an la altul, atelierul de o singura camera transformandu- se in trei cladiri de cate unsprezece etaje. Compania s-a extins atat ca marime, cat si ca domeniu de activitate, pe langa piesele vestimentare, comercializand si produse de marochinarie, accesorii si parfumuri (Parfums Nina Ricci), respectand acelasi standard calitativ. O particularitate a stilului adoptat de Madame Ricci este modul inedit de a crea intotdeauna direct pe modele, bazandu-se pe profesionalismul impresionant si intuitia feminina.
Designul haute-couture Nina Ricci este unul clasic, la limita conventionalului, foarte romantic si ultrafeminin. Simtul estetic deosebit, autenticitatea, drapajele senzuale, dantela fina, croiul asimetric, ornamentele inovatoare, imprimeurile geometrice si bijuteriile opulente sunt elementele de identitate ale brandului, care reusesc sa transforme fiecare piesa vestimentara Ricci intr-un item al luxului absolut. La fel de populara este si linia de produse cosmetice, parfumurile simbol Nina Ricci avand o importanta majora pentru succesul si ascensiunea companiei.
In 1949 este lansat primul parfum al Casei, “L’Air du Temps”, o aroma impetuoasa care dezvaluie personalitatea femeii Ricci. Linia de produse de parfumerie “Parfums Nina Ricci” exceleaza in industria parfumurilor, o gama luxurianta aflata pe piata mondiala a acestei industrii. In 1970, Madame Ricci inceteaza din viata, insa intreaga creatie este mai vie ca oricand, prin abilitatile creatoare si dedicatia celui care se afla in prezent la conducerea companiei, designerul britanic Peter Copping. Brandul emblematic este destinat iubitorilor de lux, creatiile ravisante Nina Ricci fiind purtate in mod constant in aparitiile lor pe covorul rosu de celebritati precum Jennifer Aniston, Sarah Jessica Parker, Jennifer Lopez, Nicole Kidman, Kim Kardashian, Mila Kunis si lista poate continua…
{besps}ninaricci|width=400|height=400{/besps}
Text: Alexandra Lupu
Surse: www.infomat.com; www.fashionwindows.com