După descalificarea Olgăi Verbițchi din competiția ‘Bravo, ai stil! Celebrities”, din cauza încălcărilor regulamentului emisiunii, o nouă concurentă intră în competiția despre stil și modă, pentru a demonstra că are calitățile necesare pentru a fi Cea mai stilată Celebritate din România.
Viviana Sposub este născută la Botoșani, acolo unde a absolvit Liceul de Artă “Ștefan Luchian”, urmând mai apoi cursurile Facultății de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. S-a îndreptat către lumea televiziunii, urmând această carieră și prezentând emisiuni îndrăgite de publicul din România.
Farmaciștii Catena recomandă fiola tratament flash hair INFINITE VOLUME de la La Cabine care acționează asupra părului pentru a-i oferi mai multa densitate, consistență și strălucire, redându-i aspectul natural.
Viviana Sposub este pasionată și de muzică, tânăra concurentă de la “Bravo, ai stil! Celebrities” a urmat cursuri de piano și canto timp de 12 ani. Pe lângă postura de prezentator TV, Viviana este cunoscută telespectatorilor și din postura de concurentă a unui reality show de succes.
Despre participarea la “Bravo, ai stil! Celebrities”, Viviana Sposub spune că este încrezătoare în forțele proprii și că și-a dorit dintotdeauna să facă parte din acest proiect TV.
“Am încredere în mine; voi lua doar tot ce e mai bun din această experiență, indiferent de ceea ce se va întâmpla pe parcus. Am urmărit emisiunea, însă nu m-am gândit niciodată că voi ajunge aici. Când mi s-a propus să fac parte din acest proiect, am zis <de ce nu!?>”, povestește Viviana Sposub.
Cum se va descurca Viviana Sposub în competiție și cum va reuși aceasta să îi impresioneze pe jurați, veți afla urmaindu-i parcursul la “Bravo, ai stil! Celebrities”, emisiune difuzată de miercuri până vineri, de la 22:30, și în fiecare sâmbătă, de la 22:00, la Kanal D!