Violenta verbala, forma de eliberare?

Violenta de orice fel nu este in definitiv altceva decat un puternic sentiment de neputinta si de coplesire de catre propriile noastre afecte, carora in momente tensionate nu gasim alta solutie pentru a le face fata, decat prin sarade violent verbale sau mai mult, prin abuz fizic. Omul are insa capacitatea de a-si gandi simtirile, de a le verbaliza ulterior. Toate acestea ii confera autenticitate, unicitate intre fiintele vii.

Violenta verbala nu este din pacate o forma terapeutica desi poate contura o astfel de impresie in aparenta. In momentul in care injuram si ne manifestam violent verbal, de fapt aratam ca tensiunea este asa de mare in interiorul nostru incat nu mai putem sa o verbalizam, nu mai putem sa o procesam la nivelul gandirii si sa o exprimam in cuvinte.

Practic emotiile noastre nu gasesc o alta forma de exprimare si de intelegere decat prin injuraturi care de fapt, nu spun, in sine, nimic.

Intoarcerea la arhaic
Violenta verbala reprezinta o furie, o suparare, o frustrare o tensiune maxima care trimite catre forma cea mai arhaica a umanului in real, la fel de arhaica ca loviturile, violenta fizica. Astfel ne exprimam aceasta tensiune, care practic ne depaseste, in astfel de momente cand nu mai avem cuvinte sa exprimam ce ne deranjeaza, ce ne doare, ne supara si de ce. Suntem intr-un stadiu foarte primar orice forma de violenta am alege, nivel suficient de primar cat sa nu ne lase sa ne descarcam cu adevarat.

Falsele eliberari
In prima faza putem vorbi de o descarcare, insa suntem victimele unei false descarcari, de moment. Agresivitatea pe care nu putem sa o punem intr-o forma, sa o continem interior, sa ii intelegem sursa, o exprimam la nivel verbal, incomplet si inutil insa. Nu avem de-a face cu un verbal mentalizat, ci cu o forma doar usor mai evoluata a manifestarilor preverbale. Manifestarile preverbale sunt cele de violenta fizica fie asupra celorlalti, fie asupra noastra etc. Putem spune, fortand usor lucrurile, ca injuraturile sunt ierarhic situate superior pe scara manifestarilor preverbale.

Manifestari ale agresivitatii naturale
Injuraturile sunt naturale pentru ca ele pornesc din noi, din propria noastra agresivitate. Ele au insa si caracter dobandit, invatat, prin felul in care am vazut la adultii din jurul nostru ca se pot “descarca” de tensiunile interne si astfel. Daca familia care ne-a oferit modele in primii ani de viata, grupul de prieteni mai tarziu, au preponderent, ca forma de manifestare a agresivitatii violenta verbala, atunci in mod automat, prin preluare si noi invatam sa ne “descarcam” violent verbal fara, fara a ne detensiona autentic.

Violenta verbala nu se rezuma numai la injuraturi. Aceasta este forma maxima. Putem fi la fel de agresivi verbal ironizand, sau folosind umorul. Uneori aceste forme sunt cu mult mai dureros primite decat formele de violenta fizica.

Nu inhibare, intelegere
Nu putem vorbi de alegere in momentul folosirii injuraturilor ele se manifesta instinctual. Ideal nu este sa inhibam aceste porniri ci sa intelegem cauza lor, ce inseamna ele, care este nemultumirea care declanseaza aceste reactii. In conditiile in care intelegem catre cine sau catre ce situatie se indreapta agresivitatea verbala, respectiv furia si agresivitatea, atunci in mod automat putem sa ne alegem cuvintele intr-un mod mai echilibrat si implicit mai eficient.

Expresie a revoltei, incercarea diferentierii
Normele de bun simt, morale, etice vin si distorsioneaza foarte mult pentru ca injuraturile, sunt uneori forme de revolta, expresii ale unor conflicte nerezolvate. Ne revoltam de exemplu in fata unor parinti pe care nu i-am auzit injurand niciodata. Pe de alta parte injuraturile pot avea efect de eliberare in conditiile in care nu ne eliberam de ceva din noi ci ne eliberam de tot ceea ce ni se impune din afara. Anumite norme de bun simt care ne sunt impuse ne pot declansa nevoia de a ne elibera in acest fel, in scopul afirmarii propiei identitati, a sublinierii diferentei intre ceea ce suntem noi si ceea ce ni se impune sa fim.