Cantareata Anda Adam are o clona celebra in Germania, care este campioana la fitness si pozeaza in costumele de baie lansate de vedeta din Romania.
Este vorba despre Valeria Ammirato, o tanara care a devenit campioana internationala la concursuri de fitness, iar asemanarea fizica dintre cele doua celebritati este uluitoare. Insasi Anda Adam a ramas impresionata de cat de mult ii seamana atunci cand a descoperit-o intamplator pe Instagram.
„Am vazut-o prima data pe Valeria pe Instagram si am crezut initial ca sunt eu in poza, doar ca nu reuseam sa inteleg cand anume am facut eu acea fotografie. Am fost atat de impresionata de asemanare incat am postat pe pagina mea fotografia ei si alta a mea, in oglinda, etichetand-o. Astfel am ajuns sa vorbim prin mesaje si sa tinem legatura. Valeria a aflat de brandul meu de costume de baie, Adam & Eve Swimwear, si recent a purtat un model din colectia noua, negru, din doua piese, cu insetii metalice. Este unul din cele mai apreciate si mai cerute”, a povestit Anda Adam.
Valeria a felicitat-o pe artista noastra pentru colectia de costume de baie Adam & Eve Swimwear, pe care a lansat-o la nivel international. Fanii artistei din Romania i-au scris Valeriei trimitandu-i fotografii cu idolul lor, astfel ca nemtoaica a aflat ca are, la randul ei, o sosie celebra in lumea muzicii si i-a scris Andei Adam pe Instagram pastrand astfel legatura prin intermediul retelei de socializare.
Artista a lansat brandul de costume de baie anul trecut, fiind un proiect pe care si-l dorea de mult timp si pe care l-a numit folosind numele ei de familie, Adam, si prescurtarea prenumelui fiicei sale, Evelin. Sub acest brand, solista a creat si a lansat costume de baie luxury, accesorizate manual, care se distribuie in toata lumea prin intermediul magazinului online.
Text: Iulia Mirica