Vesta de blană, funky și ușor de asortat

vesta de blană

Vesta de blană și-a găsit loc în garderoba multor femei indiferent sub ce formă pentru că nu doar că este ușor de integrat unei ținute, dar este stilată și extrem de practică. Fie că alegi una naturală sau sintetică, scurtă sau lungă, este de un real succes pentru o multitudine de outfituri și combinații de culori.

Îți spunem în acest articol cum să faci cea mai bună alegere în privința vestei dacă plănuiești să-ți cumperi una, dar îți și arătăm cum o poți asorta cu diferite piese vestimentare într-un mod cât mai modern.



Vesta de blană este mereu în tendințe

Cu excepția verii, o poți purta în fiecare sezon, primăvara, început de toamnă și iarna alături de bluze, malete inclusiv cămăși. Adesea asociată cu pantalonii de piele, adevărul este că vesta de blană se asociază armonios și cu jeanșii sau o pereche de colanți de damă.

Diversitatea din piață îți oferă posibilitatea să faci cele mai curajoase asocieri, până și cu o rochiță. Găsești începând de la vesta de blană scurtă, lungă, cu glugă sau fără, cu fermoar sau fără sistem de prindere, până și cu cordon în talie, pufoase sau mai netede.

Dacă înainte era purtată cu scopul de a ține de cald, astăzi vesta de blană este o piesă vestimentară cu implicații majore în fashion cu atât mai mult cu cât marile case de modă nu o scapă din vedere în nici un an. Astfel, nu doar că îți oferă confort, dar vesta de blană îți asigură și o prezență cu stil căci scoate din banal orice apariție.

Cum îți alegi vesta de blană?

Înainte să-ți cumperi o astfel de piesă vestimentară este importantă să faci o scurtă informare pentru a te asigura că faci alegerea care nu te va dezamăgi așa că, ai grijă la aceste aspecte:

  • Modelul care te interesează trebuie să se asocieze stilului tău vestimentar deci, încearcă să-ți imaginezi cum se va asocia vesta de blană cu mai multe variante de outfituri pe care le porți de obicei.
  • Ideal este să-ți achiziționezi una naturală însă, aceasta poate fi ceva mai costisitoare, dar indiferent pe care o alegi asigură-te că este confecționată impecabil, material de calitate, cusături și simetrii, altfel nu va rezista pentru că nu este tocmai simplu de îngrijit.
  • Vesta de blană scurtă este mai potrivită ținutelor de zi cu zi, în timp ce cea lungă, ținutelor mai elegante. Alege ceva în culoare uni pentru a-ți fi mai ușor de asortat.

6 outfituri cu vesta de blană

Dacă credeai că este dificil să o asortezi în ținutele tale, află că lucrurile nu stau așa. Nu trebuie să te ferești nici de vestele colorate sau cu glugă pentru că și acestea pot fi potrivite stilului tău vestimentar. Iată câteva exemple despre cum poți purta vesta de blană în diferite ținute:

1.    Outfit alb/negru cu jeanși

Nu dai greș cu acesta niciodată ! Cel mai simplu mod, pentru activități din viața de zi cu zi, o pereche de jeanși negri cu o maletă, bluză sau cămașă albă și vesta de blană neagră. Pantofii și geanta completează stilul tău și te vei simți chiar bine deși nu ai depus mare efort în combinarea pieselor.

2.    Ţinută cu cizme peste genunchi

Pentru că și cizmele peste genunchi sunt în trend, fie că alegi o pereche de colanți cu o maletă în partea superioară, pentru a echilibra raportul de volum sau că îți iei dresuri mai groase și o rochie scurtă în partea superioară, vesta de blană se va integra armonios alături de cizmele lungi.

3.    Alături de ținutele în culori neutre

Dacă îți place să te îmbraci în culori uni, un exemplu reușit este acela în care îmbraci haine nude, bej de exemplu, dar pot fi și roz pal, oricare se vor asocia perfect cu vesta de blană maro. Vei completa otfitul cu botine și o geantă.

4.    Veste de blană colorate

Intuiești că dacă îți cumperi o vestă de blană în culori precum verde, mov, roșu sau orice altă culoare, vei putea asocia vesta de blană cel mai bine cu o ținută pe negru. În schimb, o vestă gri se va integra foarte bine într-o ținută albă.

5.    În ținută all black

Este cea mai apreciată combinație, să îmbraci pantalon negru iar în partea superioară tot negru, ideal colanți de piele iar peste, vesta albă. Vei atrage toate privirile cu această asociere. Un accesoriu perfect pentru ea ar fi o pălărie, dar este în regulă și fără.

6.  Cu rochii sau fuste

O fustă de piele până deasupra genunchilor este cea mai potrivită, dar arată foarte bine și alături de una din material. Deși vesta de blană arată foarte bine cu o fustă sau rochie până deasupra genunchilor, merge și cu variante lungi. În cazul celor scurte, cizmele până peste genunchi sunt ideale. Nu în ultimul rând, este potrivită și rochia tricotată cu atât mai mult cu cât este și ea în vogă.

Un aspect important este acela că nu este indicat atunci când porți vesta de blană să ai și alte piese tot din blană și, pentru că este voluminoasă, nu va fi necesar să te încarci de bijuterii.

Iată cât de ușor poți integra vesta de blană în stilul tău ! Nu-ți rămâne decât să acorzi atenție croielilor pieselor vestimentare pentru ca acestea să se potrivească, astfel că este extrem de important să-ți cumperi vesta în acord cu stilul tău.