Frecventa verucilor vulgare este in continua crestere, fiind mai ridicata la copii si la tineri. Afectiunea are cauza virala: Papiloma virusurile umane – PVU. Transmiterea este favorizata de: hiporeactivitatea individuala, microtraumatisme, starea sociala: veterani, macelari, ceea ce explica localizarea verucilor la nivelul extremitatilor (maini, picioare)
Verucile nu degenereaza, nu confera imunitate, pot regresa spontan, existand si posibilitatea reaparitiei lor.
Cum arata si unde se localizeaza
Exista mai multe tipuri de veruci, dintre ele vom descrie veruca vulgara.
Aspect:
– rotund-ovalare
– circumscrise
– ferme la palpare
– de culoarea pielii sau gri-cenusiu
– suprafata cheratozica (usor rugoasa)
– izolate sau confluate, formand placi verucoase
Sunt intalnite predominant pe fata dorsala a mainilor, picioarelor, pe degete, gambe, genunchi. Frecvent verucile sunt asimptomatice, exceptand verucile cu localizare peri sau subunghiala, care devin dureroase si pot deforma unghia.
Posibile tratamente
Chiar daca suntem convinsi ca ne-am autodiagnosticat corect este foarte utila prezenta la medicul dermatolog pentru confirmare si pentru a evita orice confuzie.
Exista mai multe variante de tratament:
– crioterapia cu azot lichid;
– electrocauterizarea;
– laser terapia;
– utilizarea preparatelor pe baza de acid salicilic si acid lactic etc.
Retineti!
Alegerea unui tip de tratament o face medicul dermatolog care tine seama de: localizarea verucii, confortul pacientului, indicatii si contraindicatii etc.
medic specialist dermatovenerolog