Marti, 29 octombrie, ora 19:00, va avea loc vernisajul celei mai recente expozitii de pictura-grafica a tinerei Ana Stefania Andronic (BUZU) in spatiul expozitional Symposium al Bibliotecii Nationale. „Another Language (plus)” reuneste peste 30 de lucrari realizate prin tehnici inedite, surprinzatoare. Artista le propune iubitorilor de arta o abordare a artei dintr-un unghi diferit alaturi de cateva replici moderne la abstractionismul clasic, ce dezvaluie capacitatea artistei de a reinterpreta nu doar o tehnica, ci si un fenomen artistic.
Absolventa a Universitatii de Arte, sectia grafica (clasa prof. Mircia Dumitrescu), Ana Stefania Andronic (BUZU) a intrat in atentia publicului iubitor de arta plastica in urma participarilor sale la multiple evenimente artistice si prin dezvoltarea unor tehnici de pictura pe textile, obiecte decorative etc. Aceasta este cea de-a cincea expozitie a artistei ce se desfasoara sub egida Ministerului Culturii si a Bibliotecii Nationale a Romaniei, CATENA fiind unul dintre principalii sponsori, prin Programul Catena pentru Arta. Expozitia va putea fi vizionata zilnic, de luni pana vineri, intre orele 10.00 – 18.00, pana pe data de 11 noiembrie 2013.
Text: Ruxandra Raica