Joia trecuta, pe data de 18 septembrie, a avut loc la Sibiu decernarea premiilor Media Music Awards, unul dintre cele mai importante evenimente muzicale. Vedetele si-au facut aparitia rand pe rand pe covorul verde, au pozat in fata aparatelor de fotografiat, si-au etalat tinutele, coafurile si zambetele de un alb perfect si au facut piruete in fata camerelor de filmat. Publicul prezent le-a urmarit prestatiile cu sufletul cu gura, iar fanii prezenti au luat autografe si au aplaudat din tot sufletul. Seara a fost condimentata cu un joc impresionant de lasere, iar racorea de afara nici macar nu s-a simtit. Una peste alta, Media Music Awards a fost un eveniment reusit, iar echipa Tonica TV s-a aflat la fata locului pentru a lua pulsul si a surprinde fiecare miscare.
Ce au ales vedetele sa poarte pe green carpet
Daca toata lumea este obisnuita cu aparitiile vedetelor pe celebrul covor rosu, iata ca acesta a fost inlocuit cu o versiune bio, un covor verde din iarba. Spectacolul a fost prezentat de Sore si Adrian Sina, doua aparitii elegante. Daca Sore a purtat o rochita vaporoasa, alba, scurta in fata si cu trena la spate, Adi a venit impreuna cu sotia lui, Anca Serea, dar si cu baietelul lor, Noah, si au alcatuit impreuna un tablou de familie perfect. Alina Eremia a purtat o rochita neagra, dantelata, care i-a pus in evidenta trupul, Elena Gheorghe a optat pentru o rochie de la Dressbox, Elena de la Mandinga a purtat o rochie Manuri, frumoasa Adda a aparut intr-o rochie neagra semnata Dana Budeanu, Ruby si-a facut aparitia intr-o rochie verde, lunga, cu spatele gol, Delia a optat pentru o tinuta inspirata de cea mai recenta piesa a sa, Pe aripi de vant, iar surpriza serii a fost Corina, care a adoptat o tinuta excentrica, asa cum ne-a obisnuit deja.
Castigatorii premiilor Media Music Awards
Premiile Media Music Awards au fost acordate artistilor care au avut in ultimele 12 luni cele mai difuzate piese pe radio si TV, in baza statisticilor Media Forest, o companie ce monitorizeaza industria muzicala.
Asadar, castigatorii trofeelor au fost:
Best Hip-Hop: Grasu feat. Ami – „Deja Vu”
Best New Artist: Maxim
Best Rock: VUNK feat. Andra – „Numai la doi”
Best International: Pharrell Williams
Best Featuring: Grasu XXL feat. AMI – „Deja Vu”
Best Group: Holograf
Best Pop: Smiley – „Acasa”
Premiul de Excelenta: Cargo
Best Video: DJ Sava feat. Raluka – „Aroma”
Fans Like Award: Andra
Best Label: Cat Music
Media Forest Award: What’s Up – “Taxi”
MTV Award – Marius Moga
Best Youtube: Grasu XXL feat. AMI – „Deja Vu”
Fastest Climber: What’s Up – „Taxi”
Best Male: Smiley
Best Female: Andra
Best Dance: DJ Sava feat. Raluka – „Aroma”
Best Song: Smiley – „Acasa”
Best Comeback: 3 Sud Est
Pro FM Award: Grasu XXL feat. AMI
Surpriza serii la Media Music Awards
Surpriza serii a fost artistul Faydee Fatrouni, cantaret si compozitor australian. Faydee a urcat pe scena iar prestatia artistului a fost electrizanta. Acesta a interpretat deja celebra piesa Can’t let go, dar si cel mai recent single in colaborare cu Shaggy, Mohombi si Costi Ionita, Habibi. Faydee s-a aflat pentru a doua oara pe scena Media Music Awards si s-a simtit minunat la Sibiu. Si daca va faceati griji, artistul a trimis un mesaj fanilor prin intermediul Tonica TV.
Text: Ruxandra Dumitrescu