Plecarea in vacanta de vara, la mare sau la munte, cu un bebelus implica o atentie deosebita. Parintii trebuie sa ia in consideratie trei aspecte: imbracaminte potrivita sezonului de vara dar si eventualelor schimbari de vreme; trusa cosmetica a bebelusului; trusa de prim ajutor a bebelusului.
Parintii vor fi astfel siguri ca vor putea asigura confort si siguranta bebelusului lor. Nu trebuie uitat nici faptul ca bebelusul are totdeauna nevoie de o perioada de adaptare atunci cand pleaca dintr-un loc in altul. Dragi parinti nu va speriati, daca plecand in vacanta, la inceput, bebelusul vostru va fi fara nici un motiv mai agitat. Este doar o chestiune de adaptare, care dupa prima cel mult a doua zi va dispare si bebelusul va intra in ritmul lui normal.
Imbracamintea bebelusului trebuie sa fie adecvata locului in care parintii s-au hotarat sa-si petreaca vacanta, la mare sau la munte.
• La mare, soarele este puternic in timpul lunilor de vara, iar uneori vremea poate fi capricioasa si schimbatoare, cu ploi rapide si vanturi puternice. Pentru zilele calde de vara, la plaja sau in timpul plimbarilor, tinand cont de faptul ca pielea bebelusului este foarte sensibila, el nu va fi expus direct la soare. Mama va avea grija sa-l imbrace cu un tricou alb subtire care nu atrage razele de soare. Pe cap totdeauna bebelusul va purta o sepcuta sau o palarioara. La plaja, totdeauna parintii vor avea grija sa aibe o umbrela, sub care bebelusul va putea sta sa se joace. Pentru momentele in care bebelusul va fi dus de unul dintre parinti in apa marii este nevoie de vestuta gonflabila sau de un colacel cu chilotei.
• La munte, vremea este mult mai schimbatoare decat la mare, diferentele de temperatura intre dimineata si seara sunt mult mai mari si de multe ori ploua torential si uneori in plina vara parintii si bebelusul pot fi surprinsi chiar de o ninsoare usoara. Bagajul bebelusului trebuie sa contina in acest caz, pe langa imbracamintea mai usoara de vara si imbracaminte groasa. Nu vor lipsi costumasele din bumbac gros, costumasele matlasate, costumul din material impermeabil cu gluga pentru vreme ploioasa sau ninsoare, caciulita, fular, ghetutele.
Retineti!
Scutecele de unica folosinta si servetelele umede care s-au folosit pana in momentul plecarii de acasa, ocupa un loc special in bagajul bebelusului. Ele trebuie sa fie luate intr-o cantitate corespunzatoare cu numarul de zile de vacanta, deoarece schimbarea lor brusca poate produce iritatii nedorite ale pielii bebelusului.
Truse pentru bebe
Trusa cosmetica de vacanta a bebelusului trebuie sa contina:
• sapunul bebelusului;
• betisoarele pentru urechi;
• uleiul sau crema de corp;
• crema speciala pentru protectie impotriva vantului;
• crema pentru plaja cu factor de protectie UV care asigura protejarea pielii corpului si a fetei bebelusului.
Trusa de prim ajutor a bebelusului trebuie sa contina:
• medicamente cu caracter general:
• solutie sau supozitoare de paracetamol pentru temperatura sau dureri de dinti;
• supozitoare de glicerina pentru copii;
• un medicament pentru deranjamentele stomacale;
• unguent pentru eritemul fesier;
• plasturi simpli sau cu rivanol;
• spray calmant pentru muscaturile de tantari sau insecte;
• comprese sterile;
• ser fiziologic;
• ceaiuri calmante de colici.
• medicamente cu caracter particular prescrise de medicul pediatru al bebelusului
Sfaturi practice!
Cand se pleaca pentru prima data in vacanta cu bebelusul, pentru continutul trusei medicale a bebelusului, se cere si parerea medicului pediatru care ingrijeste bebelusul. O vacanta placuta cu bebelusul nu va pune niciodata parintii intr-o situatie neprevazuta, daca ei vor avea grija sa faca un bagaj separat al bebelusului, care sa cuprinda, pe langa toate cele considerate de ei ca fiindu-le necesare, si cele doua truse si imbracamintea recomandate mai sus.
Pregatire pentru nastere – Gimnastica aerobica & acvatica & gravide
Tel: 0722.288.856
E-mail: [email protected]