Cresterea unui copil de una singura este o sarcina enorma pentru o femeie si nimeni nu si-ar dori sa faca acest lucru de bunavoie. Oricare ar fi motivele pentru care jumatatea ta sau tu ati decis sa va separati, sa fii o “supermama” nu este usor.
Exista momente cand te simti coplesita de responsabilitati si crezi ca este mai bine sa te muti cu parintii, insa este greu, avand in vedere faptul ca, in trecut, formai un cuplu cu sotul tau si adoptai un anume stil de viata, iar acum trebuie sa inveti sa traiesti pe cont propriu in casa parintilor, adoptand un cu totul alt stil de viata.
Dr. Varkha Chulani, psiholog si psihoterapeut, este de parere ca “stilul de viata si libertatea de care beneficiati acum nu sunt la fel ca cele din trecut, iar cuvantul «compromis» nu trebuie sa va sperie… Sa te ghidezi dupa regulile parintilor tai, in casa acestora, nu trebuie vazut ca un compromis. Trebuie sa fiti constiente de faptul ca acesta este pretul pe care trebuie sa il platiti in urma separarii”.
Iata cum puteti reveni pe linia de plutire, pastrand astfel linistea in casa:
Discuta cu parintii inainte de mutare
Inainte sa te muti in casa parinteasca, invita-ti parintii la o discutie deschisa privind intentiile tale de a te muta in casa lor. Spune-le ce ai de gand sa faci cu viata ta de acum incolo si, cel mai important, nu uita sa ii intrebi daca si ei sunt de acord cu aceasta decizie. Este adevarat ca ei sunt parintii tai si cu siguranta vor fi bucurosi sa te ajute, insa nu poti sti cum vor reactiona atunci cand vrei sa le invadezi spatiul. Cel mai bine afla conditiile lor cu privire la mutarea ta si a copiilor tai in casa lor, astfel incat sa negociati de la inceput conditiile puse.
Argumente referitoare la decizia luata
Cea mai buna idee atunci cand aduci argumente referitoare la mutarea in casa parinteasca este sa precizezi clar motivele pentru care ai luat aceasta decizie, de exemplu faptul ca vrei sa economisesti bani, sau poate vrei sa te intorci la cariera pe care ai avut-o inainte de casatorie sau doar sa te concentrezi asupra educatiei copiilor tai. Discuta cu parintii tai fiecare plan pe care il ai si, de asemenea, asigura-i ca ii vei ajuta si tu cu cheltuielile casei. Psihologul Rachna Kothari spune ca „mutarea cu parintii poate fi un ajutor economic mare pentru mamele singure. Cu toate acestea, cu siguranta nu vrei sa fii tratata ca un copil de catre parintii tai. In momentul in care te vei muta in casa parinteasca, asigura-te ca le-ai adus la cunostinta parintilor tai faptul ca micutii sunt ai tai si ca de educatia lor te vei ocupa tu. Stilul tau de a fi parinte este diferit fata de stilul mamei tale, dar poate niciunul dintre ele nu este gresit.
Si parintii tai au o viata…
Nu iti incarca parintii cu responsabilitati noi, care de fapt sunt ale tale. Sunt parintii tai, dar nu sunt obligati sa aiba grija de copiii tai zi si noapte, pentru ca au si ei o viata. Nu presupuneti ca vor face tot ce ii veti pune sa faca. Psihologul Kothari va sfatuieste: „Doar pentru ca mama ta te-a crescut si a avut grija de tine pana ce ti-ai luat viata in propriile maini nu inseamna ca va face acelasi lucru si pentru copiii tai. Mama ta este trecuta de a doua tinerete si, cel mai probabil, nu mai are puterea necesara de a mai creste un copil la aceasta varsta. Rugamintea mea este sa nu va suparati pe parintii vostri daca nu doresc sa imparta cu voi responsabilitatea privind cresterea copiilor… Respectati-le dorintele!”.
Respecta stilul de viata al parintilor tai
In final, tu esti un oaspete in casa parintilor tai si nu invers. Viata lor va ramane neschimbata, avand in vedere varsta si starea lor de sanatate. Nu trebuie sa te superi daca ora de culcare este mai devreme decat erai obisnuita, insa va trebui sa iti inveti copilul sa adoarma la orele impuse de ei. Asigurati-va ca locuinta este curata si ordonata, astfel incat si copilul tau sa invete aceste reguli, indiferent de casa in care locuieste.
Familia care mananca impreuna
Mentineti-va obiceiul de a lua cel putin o masa impreuna cu familia. Tu nu esti un oaspete in casa lor si nici nu esti cazata gratuit in acea casa. Fa un efort si fa acest lucru impreuna cu copilul si parintii tai. Evitati sa ajungeti ca strainii care traiesc impreuna sub acelasi acoperis.
Controlul asupra educatiei copilului
De asemenea, daca parintii tai se ocupa de cresterea copilului tau nu inseamna ca vei decadea din drepturile asupra lui. Tu trebuie sa fii singura figura autoritara din viata copilului tau. „Impreuna cu parintii tai trebuie lucrat la cresterea si educarea copilului. Cu toate acestea, atitudinea, tonul si intonatia ce sunt transmise de catre parintii tai, comparativ cu ale tale, sunt foarte importante in cresterea copilului”, spune psihologul Chulani. Asigurati-va ca micutul respecta si regulile bunicilor, dar ca ultimul cuvant il detii tu.
Sursa: www.onenewspage.com
Text: Andreea Popescu