Tot ce scriu, scriu pentru voi. Si imi doresc tare sa fie si despre voi. De aceea nu-mi expun pur si simplu parerile, ci incerc sa dau mai departe si parerile altora. Imi doresc sa va regasiti, macar din cand in cand, in ceea ce scriu.
Desi omul este prin definitie o fiinta sociala, observ din ce in ce mai des in jurul meu oameni care au nevoie de momente in care sa fie singuri, sa nu vorbeasca pentru o perioada cu nimeni sau sa vorbeasca doar cu anumiti oameni. Au nevoie de o pauza. Recunosc ca ma numar printre ei. Parca am ajuns la saturatie de atata vorbarie. Suntem bombardati din toate partile de bla-bla-uri interminabile, fara niciun fel de substanta. Toata lumea vorbeste, dar nimeni nu spune nimic. Toti sunt comunicatori, dar n-au nimic de comunicat, nu sunt in stare sa transmita nimic.
Isi dau cu parerea despre orice, dar nu se pricep la nimic.
Ce-i drept, talentul oratoric este de apreciat, dar nu suficient. Aplombul si suficienta cu care se avanta in discutii pe teme dintre cele mai variate mie mi se par de un curaj nebun, uneori vecin cu inconstienta. Sau se bazeaza doar pe faptul ca oamenii sunt gata sa asculte orice? Ei bine, oamenii nu prea mai au disponibilitate sa asculte orice si mai ales pe oricine. Incep parca sa devina mai selectivi in ceea ce priveste timpul lor, ideile care le sunt vandute, persoanele care vand acele idei.
Parca e nevoie de un pic de liniste. Parca avem nevoie sa ne reasezam bazele vorbirii. Ale vorbirii cu subiect si predicat, cu inceput si sfarsit. Cu rost.
Text: Alina Niculescu