Proiect născut din dorinţa de a fi aproape de oameni în momentele dificile, Catena Pas cu Pas Tehnică Medicală se află într-o continuă dezvoltare, astfel a deschis un nou magazin pe Bulevardul Ghencea 43B, la parterul clădirii Ghencea Business Center.
Cu o gamă largă de produse destinate prevenţiei şi corectării mai multor afecţiuni, magazinele Catena Pas cu Pas Tehnică Medicală pun la dispoziţia pacienţilor dispozitive ajutătoare pentru mers, suporturi ortopedice şi orteze, accesorii medicale pentru recuperare şi tratament, aparatură medicală, ciorapi compresivi, produse pentru igienă şi îngrijire, îmbrăcăminte medicală şi încălţăminte ortopedică, instrumentar medical, suporturi medicale pediatrice şi multe altele.
Astfel, persoanele care se confruntă cu probleme locomotorii, cele care au suferit un accident sau intervenţii chirurgicale, au boli cronice sau au vârstnici în îngrijire vor găsi la Catena Pas cu Pas Tehnică Medicală toate produsele necesare pentru tratament şi îngrijire.
Pe lângă toate acestea, o echipă profesionistă vine în întâmpinarea nevoilor tuturor clienţilor, cu misiunea de a ajuta în permanenţă prin sfaturi şi recomandări personalizate, oferindu-le întreaga atenţie şi fiind de un real sprijin.
Aşadar, în Catena Pas cu Pas Tehnică Medicală veţi găsi de la bastoane ortopedice, cadre de mers, scaune cu rotile, pulsoximetre, glucometre, tensiometre, inhalatoare, orteze, gulere cervicale, ciorapi medicinali, papuci ortopedici, branţuri personalizate, produse pentru îngrijirea diabeticilor, plasturi, bandaje, dezinfectanţi până la sonde medicale, seringi, ace etc.
Vă aşteptăm pentru a descoperi un brand românesc, o gamă variată de produse şi o echipă excepţională de profesionişti!