Fostul model Victoria’s Secret, Bar Refaeli, a fost condamnat la nouă luni de muncă în folosul comunităţii, iar mama sa la 16 luni de închisoare, pentru nedeclararea unor venituri. Cele două sunt acuzate că au încasat peste 10 milioane de dolari şi că nu au anunţat aceste sume.
Deciziile pun capăt unui proces care a durat cinci ani. Bar Refaeli, în vârstă de 35 de ani, şi mama sa au fost condamnate în iulie pentru evaziune fiscală şi vor trebui să plătească şi 1,5 milioane de dolari, în plus faţă de milioane de impozite restante datorate statului.
Cazul a afectat deja imaginea fotomodelului, care susţine că nu avea reşedinţa în Israel, locul unde se desfăşoară procesul şi au fost condamnate cele două, atunci când a intrat în posesia acestei sume.
Bar Refaeli a fost primul model israelian de pe coperta revistei Sports Illustrated. Aceasta este cunoscută şi pentru relaţia pe care a avut-o cu actorul Leonardo DiCaprio. A fost una dintre prezentatoarele ediţiei din 2019 a competiţiei muzicale Eurovision, desfăşurată în Tel Aviv.