Un altfel de meniu de Sarbatori… cu peste!

Un altfel de meniu de Sarbatori… cu peste!Pestele e un aliment versatil care se preteaza multor retete, de aceea poate fi servit in orice moment in alcatuirea unui meniu. Atat modalitatea de a prepara peste, cat si numeroasele sortimente de peste, permit pregatirea unor feluri foarte variate si savuroase. Un exemplu? Pentru antreuri puteti alege peste servit crud (tartar, carpaccio, sushi), iar la celelalte doua feluri il puteti gati prajit/la gratar si cu sos… As zice ca un Carpaccio din peste-spada cu rosii cherry, Chiftelute prajite din scrumbii si Plachie de peste… suna MINUNAT! Sa mai vedem niste variante…



Somon umplut cu branza

Ingrediente pentru 4 persoane:

6 fileuri de somon fara piele
Sucul de la o lamaie
6 bucati de branza tip Emmental
Cateva fire de marar
Cateva fire de arpagic verde
Cimbrisor
Sare si piper

Mod de preparare:

Frecati cu sare si piper fileurile de somon. Spalati firele de marar, arpagic, cimbrisor. Faceti cate un “buzunar” fiecarui file de somon pentru a introduce branza impreuna cu cate un fir de marar, arpagic, cimbrisor. Dupa ce introduceti ingredientele, presati usor fileurile pentru a se inchide si stropiti cu sucul de lamaie. Infasurati tava in staniol si introduceti la cuptorul preincalzit pentru 15 minute la 200 de grade. Cand sunt gata, se servesc calde, ornate cu fire de marar si arpagic.

Tartar de peste-spada cu portocale

Ingrediente pentru 4 persoane:

700g peste-spada
2 portocale
2 feniculi
1 lamaie
O lingurita de piper rosu
Marar
O jumatate de cana de ulei extravirgin de masline
Sare si piper negru

Mod de preparare:

Amestecati sucul de lamaie cu uleiul de masline, piperul si sarea. Curatati si spalati feniculul, taind in felii subtiri. Amestecati cu feliile de portocale si aromatizati cu jumatate din cantitatea sucului de lamaie. In sucul de lamaie aromatizat care a ramas introduceti si marar tocat marunt. Faceti gramajoare de peste-spada si asezati-le pe pat de felii de fenicul si portocala. Asezonati cu sucul aromatizat si serviti imediat.

Biban in crusta de sare

Ingrediente pentru 4 persoane:

2 bibani de mare de cca 600 grame curatati de mate, dar nu si de solzi
4 fire de patrunjel
Cateva ramurele de cimbrisor
2 catei de usturoi
Ulei extravirgin de masline
2 kg de sare grunjoasa
Sare si piper

Mod de preparare:

Spalati, curatati si stergeti bibanii. Curatati, spalati si taiati patrunjelul. Umpleti fiecare biban cu un fir de patrunjel, un catel de usturoi, o ramurica de cimbrisor si un praf de piper. Presati si inchideti pestele.Puneti intr-o tava un strat foarte gros de sare grunjoasa, asezati pestele si mai turnati inca un strat de sare grunjoasa, avand grija sa fie acoperit. Bagati tava in cuptorul incalzit la 200grade si lasati-i timp de 30 minute. Cand pestele va fi gata, spargeti crusta de sare si serviti fara piele, asezonat cu ulei de masline si condimentat cu sare si piper.

Text: Cosmina Iorga