Ulei de bebeluși pentru pielea femeii? Multe mămici se bucură de acest răsfăț alături de micuți, așa că, dacă îți sună ciudat să-l folosești pe pielea matură, mai gândește-te. În ciuda faptului că este conceput pentru bebeluși, el vine cu numeroase avantaje și pentru pielea matură.
Îți spunem în acest articol de ce și mai ales cum să folosești un ulei de bebeluși pentru beneficii incontestabile.
De ce să folosești ulei de bebeluși pentru pielea ta?
Un ulei de bebeluși este special conceput pentru a hidrata foarte bine pielea, deci când vorbim de acesta pentru pielea matură, ne referim la procesul de hidratare care, este esențial pe tot parcursul vieții.
Concret, PH-ul pielii unui adult este, în medie, de aproximativ 5 în timp ce, PH-ul pielii unui bebeluș este de 7. Astfel, compoziția unui ulei de bebeluși este diferită de cel conceput pentru adult tocmai pentru a proteja, având la bază un ulei mineral. Principalele plusuri ale unui ulei de bebeluși sunt că nu conține alcool, coloranți artificiali, parabeni sau parfum, fiind ideal pentru îngrijirea pielii. Astfel, uleiul bebelușului poate rezolva o problemă importantă pentru multe femei: hidratarea și protejarea pielii.
Dermastil Pediatric este un lapte de corp cu absorbtie rapida, indicat pentru pielea delicata a bebelusilor si a copiilor. Imbogatit cu Omega 3, 6, 9, Unt de Shea, Provitamina B5 si Vitamina E, acest lapte de corp hidrateaza si hraneste pielea in profunzime, contracarand uscaciunea, mancarimea, roseata si iritatia.
Reține faptul că nu toate produsele concepute pentru copii sunt benefice pentru pielea matură iar pentru alte probleme vei folosi creme, uleiuri și seruri special concepute.
Ulei de bebeluși: 10 beneficii asupra pielii mature
Poți folosi un ulei de bebeluși, regulat, înainte sau după baie, în funcție de nevoile tale pentru că acesta are mai multe avantaje inclusiv pentru păr și unghii. Iată cu ce vine și cum să-l folosești:
1. Hidratarea pielii cu ulei de bebeluși după fiecare baie
Dacă te confrunți cu pielea uscată și descuamări, trebuie să știi că uleiul destinat copiilor este benefic în această problemă a pielii. Masează pielea imediat după duș cu ulei de bebeluși pentru că o va hidrata mult mai bine decât alte loțiuni.
2. Uleiul de bebeluși are beneficii împotriva cearcănelor
Oboseala, nopțile nedormite sau chiar somnul de proastă calitate își vor lăsa amprenta asupra chipului tău iar cearcănele de sub ochi, sunt extrem de inestetice. Este de un real ajutor dacă seara, înainte de culcare, aplici puțin ulei și masezi zona, ușor. Hidratezi pielea de sub ochi și, datorită masajului activezi circulația sângelui. Chipul tău va arăta mult mai bine, dimineața.
3. Folosește ulei de bebeluși pentru prevenirea vergeturilor
Va trebui să ai răbdare, dar te vei bucura de beneficii reale dacă aplici uleiul pentru copii pe zonele problematice pentru a preveni vergeturile sau pentru a le diminua.
4. Ulei de bebeluși cu beneficii în procesul de epilare
Dacă te epilezi cu lama de ras și încă nu ai folosit ulei de bebeluși, află că lama de ras va aluneca mult mai bine datorită uleiului decât dacă folosești săpunul sau spumele de ras. În plus, ai vizibilitate mai bună. Este de ajuns să aplici câteva picături de ulei de bebeluși pe zona ce urmează să fie epilată.
5. Ulei de bebeluși pentru călcâie crăpate
De fapt, are beneficii pentru orice zonă în care te confrunți cu pielea uscată, dar dacă ai călcâiele crăpate și pielea foarte uscată, uleiul destinat bebelușilor, aplicat seară de seară va avea un efect foarte bun așa că, folosește-l cu încredere.
6. Ulei de bebeluși pentru îndepărtarea machiajului
Are capacitatea de a îndepărta impuritățile de pe ten și înlocuiește cu succes un demachiant. Unge-l pe față și decolteu, cu mișcări circulare și lasă-l să acționeze câteva minute după care îndepărtează-l cu dischete demachiante sau prosop. Spre deosebire de alte produse, acesta nu lasă pielea uscată.
7. Beneficii în hidratarea și regenerarea părului
Folosit cu moderație (din cauza faptului că este gras) și aplicat seara, uleiul de bebeluși ajuta la hidratarea parului. Pentru rezultate bune, uleiul de bebeluși se lasă sa acționeze peste noapte, iar, dimineața, la trezire, se spală părul și se urmează rutina zilnică de îngrijire. Un scalp bine hidratat se va reflecta în regenerarea părului și strălucirea lui. De asemenea, uleiul bebelușilor joacă un rol bun și în descâlcirea părului.
8. Ulei de bebeluși după epilare
Orice proces de epilare folosești, presupune o agresiune asupra pielii. Uleiul de bebeluși vine cu avantaje majore după epilare. Nu va lăsa pielea să se irite și o va hidrata intens.
9. Ulei de bebeluși pentru cuticule și unghii sănătoase
Întreaga piele a mâinilor se va bucura de o hidratare adecvată mai ales pe perioada sezoanelor reci. Cuticulele au la rândul lor nevoie de hidratare; dacă acestea sunt sănătoase, și unghiile tale vor fi.
10. Beneficii pentru vârfurile despicate
Unge cu puțin ulei vârfurile despicate și lasă-l să acționeze. Dacă nu exagerezi, nu va fi necesar să-l speli, dar poți remedia astfel aspectul părului cu fire despicate. Cel mai bine este să-l folosești regulat, o dată pe săptămână sau la 2 săptămâni pentru scalp și păr.
Folosește cu încredere ulei de bebeluși pentru pielea matură căci vine cu beneficii importante în protejarea și hidratarea ei, o vei simți mult mai fină.