Tulburarile digestive si tratamentele pe baza de plante

resized_Tulburarile digestive - poza principalaSindroamele dispeptice cuprind un grup mare de tulburari digestive care se manifesta diferit: prin greata, cand se recurge dupa caz la vomitive sau antivomitive; prin hiperaciditate sau anaciditate cand se apeleaza la produse farmaceutice specifice acestor sindroame.

Tot in cadrul sindroamelor dispeptice caracterizate prin balonari – la randul lor, fie datorita inghitirii unor cantitati mai mari de aer odata cu alimentele, fie datorita unor procese chimice sau biochimice (fermentative) – care pot surveni in procesele digestive, apar colici puternici.



Cum scapam de senzatia de balonare?

Senzatia de balonare este cunoscuta si sub denumirea de meteorism, fiind produsa de acumularea in exces a gazelor in tubul digestive, iar eliminarea lor se numeste flatulenta. In cazuri usoare si medii dispeptice se poate recurge la fitoterapie, utilizand plante sau produse vegetale cunoscute si sub numele de carminative. Pentru absorbtia gazelor se utilizeaza ca cel mai simplu absorbant carbunele vegetal (preferabil din lemn de tei si crusin). Ceaiurile medicinale carminative contin, in special, plante cu uleiuri volatile si se administreaza de obicei cu o jumatate de ora inainte de mesele principale. Se poate prepara o infuzie din o lingura de amestec de: fructe de chimion, fructe de fenicul, tintaura, frunze de roinita si talpa gastii ; la o cana de apa care se va bea cate o jumatate inainte de fiecare masa principala cu circa o jumatate de ora iar celalta jumatate de cana dupa fiecare masa. O alta infuzie care ajuta foarte mult se prepara din fructe de chimion, fructe de coriandru, flori de musetel, mataciune si hamei. Se pune o lingura din acest amestec la o cana de apa si se pot bea maxim doua cani pe zi intre mesele principale. Acestea insa sunt contraindicate in gastrite hiperacide si in ulcerul gastroduodenal, fie datorita uleiurilor volatile, fie substantelor amare pe care le contin. In dispepsii este foarte recomandat maceratul din flori de galbenele, flori de musetel, radacina de nalba-mare, radacina de lemn-dulce, radacina de obligeana, radacina de valeriana. O lingura din acest amestec de plante, cat mai maruntite, se lasa la macerat peste noapte in o jumatate de cana cu apa. Se filtreaza printr-o sita foarte fina sau tifon dublu. Peste plantele ramase se toarna o cana de apa clocotita si se infuzeaza timp de 15 minute. Dupa filtrare se reunesc cele doua extracte apoase si se bea cate o jumatate de cana inainte de mesele principale, iar cealalta jumatate imediat dupa aceste mese. Pentru balonari se poate prepara o tinctura de leurda care are un efect favorabil asupra aparatului digestiv.frunzele sau bulbii tocati cat mai marunt se pun intr-o sticla (se umple fara a presa), iar peste ele se toarna alcool facut in casa de maxim 40º depozitandu-se apoi sticla pentru doua saptamani la loc calduros. Din aceasta tinctura se pot lua de trei ori pe zi cate 10 picaturi in ceai sau apa.

Papadia stimuleaza digestia

De asemenea, radacinile de papadie mancate crude in diverse salate, ca si cele uscate, folosite la ceaiuri au efect de stimulare a digestiei.

Florile de la urzica-moarta-galbena sunt indicate in tulburarile digestive si se pote bea in acest scop o cana cu ceai dimineata.

In orice farmacie se poate gasi Bitterul suedez (ierburile suedeze), iar cateva picaturi dimineata (maxim o lingura) fac adevarate miracole deoarece risipesc gazele in organism, indepartand orice boala de stomac.

Ceaiul doar din coada-soricelului inlatura balonarile si crampele stomacale, inflamatiile traiectului stomacal si intestinal. Se opareste o lingurita plina de planta cu 250ml apa si se lasa pentru cateva minute apoi se poate consuma.

Text: Alina Lupa