În septembrie, juratul de la Vocea României, Tudor Chirilă, a fost supus unei intervenții chirurgicale, însă abia acum a făcut publică această veste.
Artistul suferea de mai mult timp de o afecțiune a corzilor vocale. Operația pentru combaterea edemului de pe corzile vocale a avut loc în Germania, la Hamburg. Acesta recunoaște că din cauza bolii sale a fost nevoit să amâne mai multe concerte din țară, de-a lungul verii
“A fost o vară foarte grea pentru mine. După turneul cu #visulamerican am fost diagnosticat cu un edem pe una din corzile vocale. Asta m-a făcut să anulez aprope toate concertele antamate în vara care tocmai a trecut. Am sperat că edemul va ceda la tratament, dar țeapă. Am ajuns într-un final la Hamburg la început de septembrie unde m-am operat și am început reeducarea vocală post operatorie. A fost greu de hotărât mai ales că tot vara asta a murit și doamna Duțescu, terapeutul vocal cu care am lucrat o viață de om. Așa că m-am trezit singur cu toate deciziile pe cap și cu niște filmări pe care trebuia să le termin”, a scris Tudor Chirilă pe pagina sa de Facebook.
Acum, Tudor Chirilă se află în perioada de recuperare, iar în curând va reveni pe scenă alături de colegii săi din trupa Vama.
“Una peste alta, sunt în plin proces de recuperare vocală, voi începe să cânt în curând și aș vrea să vă amintesc că pe 18 noiembrie Vama are la Sala Polivalentă primul show din această toamnă. …Să ne vedem cu bine și… să fie voce, vorba cuiva”, a mai scris artistul în postare.
Bettina Cristea
Foto: Instagram @tudorchirila