Ne place sa purtam parul lung, sa ni-l coafam in fel si chip si sa-l avem foarte sanatos. Orice ar spune unii sau altii, parul lung este intotdeauna la moda. Asta nu inseamna, desigur, ca toate femeile trebuie sa poarte parul lung, pentru ca mai exista si acelea pe care parul scurt le avantajeaza mult mai bine.
Nu-ti face probleme! Daca ai parul de lungime medie si vrei sa-l faci sa para mai lung, noi avem cateva idei pentru tine.
Iata ce poti face pentru ca parul tau sa para mai lung
Alege sa-ti indrepti parul. Una dintre cele mai fericite solutii este sa optezi pentru o coafura cu parul intins. Pe langa faptul ca firele se vor aseza mult mai bine, parul va capata o stralucire aparte, va parea mai lung si mai frumos.
Extensiile cu clip-on. Daca te numeri printre femeile care nu vor sa apeleze la solutii chimice care sa dauneze parului, atunci incearca extensiile cu clip-on. Opteaza pentru cele din par natural si ai grija ca nuanta sa fie foarte apropiata de cea a parului tau sau vopseste-ti extensiile precum parul.
French braid. Daca esti in cautarea unei coafuri care sa dea iluzia ca parul tau este mai lung, atunci opteaza pentru un spic sau pentru coafura fishtail braid, tot o impletitura insa ceva mai sofisticata. In plus, vei avea un look stylish.
Ai grija la proportii. Daca ai parul foarte scurt, alege sa porti haine ale caror gulere iti fac si gatul sa para mai scurt, scotand astfel in evidenta podoaba capilara. Poarta esarfe si multe siraguri de margele.
Text: Ruxandra Raica