Imprevizibilul vietii reuseste cateodata sa ma dea peste cap. Desi adorm si ma trezesc cu certitudinea ca oricand ni se poate intampla orice, ca nimeni nu stie ce-l asteapta peste o secunda, peste o luna, peste un an, vestea sfarsitului neasteptat al unor oameni reuseste sa ma descumpaneasca si ma indeamna la o filosofare trista.
Ne trezim dimineata cu sperante, cu planuri, cu asteptari, cu zambetul pe buze si pierdem din vedere… hazardul.
Cred ca asa trebuie sa fie ca sa putem merge mai departe. Altfel ne-am irosi viata intr-o vesnica asteptare, irosind sperante, planuri, asteptari si zambete.
Asa trebuie. Sa mergem mai departe. Si atunci cand drumul unora dintre noi se sfarseste brusc, prea devreme sau aparent nedrept, nu ne raman decat amintirile, tristetea, clipa de filosofare si constiinta propriei vremelnicii. Restul… merge mai departe.
Text: Alina Niculescu