Trend report: costumul de baie

costumul-de-baieVara este pe val fara niciun dubiu. Si ce ne place sa facem mai mult si mai mult in sezonul estival? Sa mergem la piscina, la plaja, la mare, in primul rand pentru a ne racori si apoi pentru a ne distra si a ne simti bine. Daca va intrebati ce legatura exista intre statul la soare si moda, aflati ca relatia este una foarte stransa. Orice fashionista full time stie ca pana si la plaja trebuie sa ramana in trend si sa atraga toate privirile, prin urmare trecem in revista modelele de costum de baie asupra carora trebuie sa te concentrezi daca vrei… „sa nu-ti iesi din mana”.



Printurile tribale si imprimeurile 3D

Macar unul dintre costumele de baie pe care le vei purta sezonul acesta trebuie sa aiba motive tribale. Aceste imprimeuri sunt foarte indraznete si fresh, au culori vii si sunt ofertante. Iti poti depasi limitele purtand un costum intreg cu un cap de tigru pe piept. Il poti chiar si accesoriza. Colierele tribale cu pene sau bucati de piele sunt recomandate, iar pe cap, pentru a te feri de soare, o palarie simpla de paie va fi mai mult decat potrivita. Printurile psihedelice sunt la mare cautare vara aceasta, asa ca nu ezita sa seduci nisipul auriu sau alb, dupa caz, si apa albastra. Imprimeurile 3D vor surprinde prin realismul lor, iar pe trupul tau se vor putea citi… toate secretele.

Decupajele la putere!

Decupajele la un costum de baie sunt mai mult decat seducatoare, sunt indraznete si chiar dramatice. Fie ca optezi pentru un costum de baie intreg sau pentru unul din doua piese, decupajul e musai. Cele intregi pot fi decupate in parti sau in zona abdomenului sau pot avea un decupaj adanc pe spate. Imagineaza-ti cum ar arata un costum de baie intreg, alb, cu motive florale, dar si cu decupaje pe un trup bronzat. Ce spui de o pereche de cercei lungi, realizati din multe ate colorate, pe care sa ii porti la acest costum? Costumele de baie din doua piese pot fi decupate in zona bikinilor sau chiar in zona sutienului, daca acesta are o banda de prindere mai groasa.

Nu trebuie neaparat sa asortezi slipul cu sutienul

Ai libertate maxima pentru a te juca cu formele, texturile si culorile, asa ca vara aceasta nu mai este neaparat nevoie sa porti un costum de baie cu acelasi imprimeu sau de aceeasi culoare. Cu prima ocazie cand vei ajunge intr-un magazin, incearca sa combini un sutien de-o culoare cu slipul de o alta culoare. Un slip simplu poate fi combinat cu un sutien inflorat sau invers, important este sa te simti bine, dar sa tii cont si de proportiile siluetei. Daca alegi printurile florale, trebuie sa ai curaj si sa-ti pui chiar si pe cap o coronita din flori.

Femininul de la plaja

Detaliile fac diferenta atunci cand vine vorba despre feminitate. Daca nu ai un bust foarte generos, sutienele cu volane sunt foarte frumoase si delicate. Fie ca sunt scurte, fie ca sunt mai lungi, acoperind intreg sutienul, ele reprezinta o optiune de luat in calcul vara aceasta. Dar chiar si costumele de baie intregi se pot bucura de atentia volanelor. Fie ca sunt aplicate in dreptul sanilor, fie in dreptul taliei, volanele sunt interesante. Unde mai pui ca un astfel de costum de baie poate fi imbracat cu o pereche de pantaloni cu talie inalta seara, la un cocktail.

Sutienul sa fie bandeau!

Modelul de sutien bandeau se numara printre preferatele femeilor, mai ales ca permite un bronz fara dungi. In general, aceste sutiene dau o forma frumoasa sanilor, ii ridica si permit si o bronzare estetica a decolteului. Trebuie amintit ca se poarta foarte mult si crop topul care poate inlocui cu succes sutienul. Costumele de baie crosetate sunt super-interesante, dar nici cele clasice, in alb si negru, nu trebuie uitate.

Costumele de baie pentru iubitoarele de sport

Pentru acelea dintre voi care iubesc sporturile pe apa, anul acesta, designerii au introdus costumele de baie sport. In trend sunt cele cu fermoare, cu tot felul de aplicatii, din materiale precum neoprenul si cu tot felul de mesaje. Sutienul poate lua forma unui hanorac cu maneca scurta care lasa la vedere abdomenul. Nu uita nici de boxerii scurti cu talie inalta.

Nu-ti lasa acasa ochelarii de soare, accesoriile, lotiunea care te va proteja impotriva ultravioletelor, palaria, sapca sau baticul si zambetul larg! Have fun!

Text: Ruxandra Dumitrescu