Anul acesta România este reprezentată din nou la Cannes în competiția oficială . ”Trei kilometri până la capătul lumii” este filmul românesc de la Cannes care ne reprezintă și, cine știe, poate va lua și un premiu.
La finalul filmului ”Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de Emanuel Pârvu și proiectat oficial în cadrul Festivalului de la Cannes, regizorul și actorii au fost aplaudați minute în șir de publicul venit să urmărească producția. Lungmetrajul ”Trei kilometri până la capătul lumii” abordează tema relației dificile dintre părinți și copii.
Despre ce este vorba în singurul film românesc de la Cannes din acest an?
”Trei kilometri până la capătul lumii” prezintă povestea lui Adi, un adolescent de 17 ani, dintr-un sat pierdut în Delta Dunării, și care, prin eforturile părinţilor săi, învaţă departe, la Tulcea. Atunci când părinţii sunt confruntaţi cu un adevăr pe care nu sunt în stare să îl înţeleagă, dragostea necondiţionată pe care acesta ar trebui să o primească de la ei dispare brusc. Lui Adi îi rămâne o singură soluţie…
”Îmi este greu să vorbesc. Vă mulțumesc foarte mult! Mulțumesc comitetului de selecție al festivalului, vă mulțumesc pentru tot! Vreau doar să le spun numele actorilor care sunt prezenți aici: Valeriu Andriuță, Ingrid Micu-Berescu, Ciprian Chiujdea, Bogdan Dumitrache. Producătoarea Miruna Berescu, directorul de imagine Silviu Stavilă a făcut miracole, sunetistul… Îți mulțumesc pentru sunetul vântului!”, a spus Emanuel Pârvu, regizorul peliculei ”Trei kilometri până la capătul lumii”, în aplauzele publicului.
Spectatorii au aplaudat minute în șir filmul românesc ”Trei kilometri până la capătul lumii” prezentat la Cannes 2024.
Ce spune critica despre ”Trei kilometri până la capătul lumii”?
“O poveste dureroasă și plină de lacrimi despre represiune și negare într-un sat românesc izolat din delta Dunării, în regia lui Emanuel Pârvu. Este în stilul observațional și satiric al noului cinematograf românesc, un gen de film care, în scene de dialog prelungite, pune la colț limbajul birocratic fad al poliției și al autorităților bisericești”, scrie cronicarul de la The Guardian despre ”Trei kilometri până la capătul lumii”.
“Un vânt fierbinte și puternic de vară este coloana sonoră predominantă a filmului „Trei kilometri până la capătul lumii” – genul de vreme uscată și vâjâitoare care înghite conversațiile ținute chiar și la mică distanță și care transportă obiectele ușoare rătăcite departe de locul unde ar trebui să aterizeze. Pentru Adi, în vârstă de 17 ani, însă, nu este suficient de zgomotoasă pentru a-și păstra secretele în siguranță și nici suficient de grea pentru a-l ridica și a-l face să plutească departe de casa în care se simte din ce în ce mai mult prizonier. Un sat rural tributar Bisericii Ortodoxe Române se dovedește a fi un mediu la fel de ostil cum te-ai aștepta pentru un adolescent homosexual închis în studiul claustrofob al scenaristului Emanuel Pârvu despre prejudecățile personale și instituționale care se apropie de un inadaptat al comunității: dacă briza s-ar potoli pentru o secundă, ai putea auzi ceasul interior al lui Adi numărând cu încordare șansele lui mici de libertate”, scrie, și mai elogios, Variety despre ”Trei kilometri până la capătul lumii”.
“În ultimii 20 de ani, în competiția de la Cannes au fost prezentate în premieră câteva filme românești remarcabile, opere aflate la marginea spumoasă a Noului Val românesc. Dar filmul neorealist de anul acesta, „Trei kilometri până la capătul lumii”, un film neorealist de discuție și de ansamblu, nu este la același nivel cu „Moartea domnului Lăzărescu” sau „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”.
Cu toate acestea, actorul devenit regizor Emanuel Pârvu a creat genul de dramă competentă, deși previzibilă, care va fi pe placul spectatorilor obișnuiți ai festivalului, dornici de lucrări care să le confirme prejudecățile împotriva țărănoiilor intoleranți din toate țările de peste mări și țări din lume. O dramă despre o bătaie crâncenă care sfârșește prin a răsturna stânci care ascund corupția și cruzimea, filmul scoate cel puțin maximum de beneficii din frumoasa sa locație din Delta Dunării, o mlaștină însorită plină de stufărișuri șoptite, mărginită de plaje neatinse. Dacă nu ar fi vorba de umbrele sumbre ale celor întâmplate în poveste, acest lucru ar face minuni pentru turismul local”, comentează The Hollywood Reporter.
În lumina reflectoarelor la Cannes 2024 – NASTY
Dar acesta nu este singurul film românesc la Cannes. Ce-i drept, este singurul prezent în competiția oficială, pentru că, împreună cu el mai vine pe croazetă și un documentar care se va simți aici ca acasă – “Nasty”. Ilie Năstase a avut totdeauna tribunele prime și era normal ca aici să se simtă…puțin acasă.
Documentarul despre viața și cariera tenismenului român Ilie Năstase, a fost inclus în selecția celei de-a 77-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes. Filmul regizat de Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu și Tudor D. Popescu va putea fi urmărit în secțiunea «Proiecții Speciale» din Programul Oficial”, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor.
„În Franța, Ilie Năstase este la fel de iubit ca în România. Includerea documentarului în selecția festivalului este o recunoaștere a muncii noastre de echipă și o dovadă că poți fi selecționat la Cannes și cu un film care nu e neapărat în zona cinema-ului de autor. E un pas înainte și spre distribuția internațională a filmului, sper să fie văzut în toată lumea. I-am dat vestea și lui Ilie și s-a bucurat foarte tare”, spune Tudor Giurgiu.
Cannes – România. Scurtă recapitulare
Filmul românesc la Cannes are o istorie lungă, frumoasă și complicată.
De-a lungul anilor, cinematografia românească a obținut o recunoaștere semnificativă la Festivalul de Film de la Cannes, mai multe filme și regizori obținând premii prestigioase:
Cristian Mungiu este unul dintre cei mai apreciați regizori români la Cannes. Filmul său „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” a câștigat Palme d’Or în 2007. Acest film, care tratează problema avortului ilegal în România comunistă, i-a adus faima internațională. Mungiu a câștigat, de asemenea, premiul pentru cel mai bun scenariu pentru „Dincolo de dealuri” în 2012, iar actrițele principale ale acestui film, Cosmina Stratan și Cristina Flutur, au primit premiul pentru cea mai bună actriță.
Cristi Puiu, un alt regizor român proeminent, a primit premiul Un Certain Regard în 2005 pentru filmul „Moartea domnului Lăzărescu”, o comedie neagră care explorează sistemul de sănătate din România. Acest film este adesea creditat ca fiind cel care a dat startul mișcării românești New Wave (Noul Val).
Corneliu Porumboiu a câștigat premiul Camera d’Or pentru lungmetrajul său de debut „12:08 la est de București” în 2006. Acest film examinează cu umor consecințele Revoluției Române.
În 2022, Alexandru Belc a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor în secțiunea Un Certain Regard pentru filmul său „Metronom”, o poveste de dragoste care are ca fundal regimul comunist represiv din România.
Foto Hepta si Vlad Dumitrescu/FamArt Production