Cu 40 de ani in urma, intr-o noapte geroasa de noiembrie, odata cu prima ninsoare, a venit pe lume fetita mea! Priveam pe fereastra fulgii imensi si lenesi care se asterneau pe pamant si un sentiment ciudat imi inunda intregul trup. Adusesem pe lume o minune! O mica faptura fragile, pe care eram datoare sa o protejez. Tineretea se ofileste, dragostea se vestejeste, frunzele prieteniei cad, dar speranta trainica a mamei supravietuieste.
Strangeam la piept puiul plapand fara sa stiu cata suferinta imi va pricinui! Inca de la inceput, am fost… nedreptatita. Dupa un travaliu de peste 30 de ore, a doua zi dimineata, sotul meu (o personalitate la acea vreme) era felicitat in toate ziarele pentru “nasterea usoara”. Timpul a trecut, fetita mea crestea frumoasa si alintata. Avea o doamna – pictorita, pensionara – cu care se plimba prin Parcul Herastrau si care o ajuta sa inteleaga culorile, armoniile, sa admire florile. Mai tarziu, inainte de a invata la scoala, fetita mea lua lectii de limba franceza si engleza, si asta in vremurile “de trista amintire”, cum ne-am obisnuit sa spunem. REBECAI, fiicei mele, nu i-a lipsit niciodata nimic! Asa cum chiar ea recunoaste acum zambind, “eu am dus-o mai bine pe vremea impuscatului!” Poate asta a fost nenorocirea mea. Am facut in asa fel incat sa creada ca totul i se cuvine! Ca ea nu are nicio obligatie, ci doar drepturi! Eram o femeie puternica si ea acum nu-si poate imagina ca mama, pensionara acum, are nevoie de atatea lucruri. In primul rand de dragostea ei, a fiicei care uita mereu sa o intrebe daca are nevoie de ceva. Am crescut-o si intretinut-o pana la 25 de ani. Cand aveam de toate, eram “mama iubita”. Cand s-a casatorit, a stat o vreme in casa mea, apoi a vandut-o, a cumparat pentru familia ei o vila intr-un cartier select, iar mie, pentru ca ramasesem singura si o deranjam, mi-a inchiriat o casuta mizera la margine de Bucuresti. Obisnuita cu o viata buna, resimt acut lipsa confortului. Dar poate mi-ar fi mai usor si asa daca s-ar interesa macar de mine, de viata mea! Trec zile intregi fara sa stiu ce face. Daca e bine. Pensionara fiind, ma descurc greu cu lipsa banilor, nu am medicamente, uneori zile intregi nu am niciun leu. Ajung sa ma imprumut pe la vecini. Rareori o prind la telefon in toane bune. Atunci parca se lumineaza cerul pentru mine, dar nu o tine mult… dragostea! In clipa urmatoare, daca din neatentie ating un subiect pe care nu-l agreeaza, imi tranteste telefonul si luni de zile nu vorbim. Ea uita, isi reia activitatea, viata de huzur, si nu o mai intereseaza ce fac. Daca mai exist sau nu. Atunci, in momentele acelea, imi vine sa-mi pun capat zilelor! Simt ca ma uraste! Ma intreb disperata cu ce am gresit sa platesc asa pentru toata dragostea cu care am crescut-o. Ce monstru am tinut la san? Ce lectie de viata e asta? O observ cinica, rea. Stie cat de mult o iubesc, cat de mult imi lipseste “familia de altadata” si atunci, cu o cruzime fara margini, nu-mi raspunde la telefon! Vede ca eu o sun, dar ma chinuieste! E “razbunarea” ei! Razbunare pentru ce? Pentru toate sacrificiile pe care le-am facut? Peste cateva zile, implineste 40 de ani! Si credeti ca serbeaza ziua asta importanta cu mine, mama ei? Nu!!! Si asta tot ca sa ma raneasca! In definitiv, E ZIUA MEA! Fara mine, ea nu ar fi existat. Si totusi… Si totusi… sufletul meu de mama o iarta! L-am iertat si pe ginerele meu care mi-a facut mult rau! M-am iertat si pe mine! IERT, DAR NU POT UITA!
Cezara Dafinescu: Draga mea, in primul rand “LA MULTI ANI! Dupa 40 de ani, meriti si tu o sarbatoare! Incearca sa nu te mai amarasti: “Omul care a comis o greseala si nu o indreapta, comite o alta greseala si mai mare”. Fata ta, din pacate, va plati. Cand si cum, noi nu vom sti, dar fii sigura ca totul se plateste. Confucius spune: “Fa tot ce poti si lasa restul in seama destinului”. Tu trebuie sa ierti si sa mergi mai departe. Nu exista inima mai mare pe lume decat inima care stie sa ierte. “Viata e o insula de suferinta intr-un ocean de indiferenta”, cum spunea S. FREUD. Iar Balzac spunea: “Inima unei mame e un abis adanc in a carui carena vei gasi intotdeauna iertare.”
Voi, mamele, schimbati lumea cu fiecare copil pe care-l cresteti. Poate ca, uneori, pare invizibil ce faceti. Poate ca, uneori, pare ca nimeni nu stie de cat sacrificiu este nevoie sa cresti un copil. Poate ca, uneori, nu primiti recunostinta pe care o meritati. Insa fiecare strop de iubire pe care il dedicati educatiei copilului vostru face din lumea aceasta o lume mai buna. Si ce inseamna sa fii mama daca nu o iubire infinita?
Indrazneste si tu sa ii scrii Cezarei Dafinescu despre problemele care te preocupa! Are raspunsuri minunate, presarate cu un strop de optimism, zambete sincere si toata bunavointa din lume. O parere obiectiva asupra problemei care te macina, comunicata intr-o maniera remarcabila, de catre un om de o asemenea valoare, te poate scoate din impas. Scrie-ne pe adresa [email protected] si noi vom avea grija sa iti primesti raspunsul de la Cezara Dafinescu. Declarata de-a lungul timpului una dintre cele mai frumoase si mai talentate actrite ale Romaniei, noi adaugam ca este si o femeie de o intelepciune cum rar mai gasesti.