Specialistii de la Universitatea Goteborg din Suedia au realizat weekendul trecut primul transplant de uter de la mama la fiica. Una dintre cele doua femei care au beneficiat de aceasta interventie avea uterul extirpat din cauza cancerului de col uterin cu care se confruntase cu cativa ani in urma, in timp ce o alta se nascuse fara uter. Ambele femei au aproximativ 30 de ani.
Operatiile au iesit bine, insa medicii spun ca nu vor considera un succes aceasta procedura pana ce femeile nu vor da nastere unor copii sanatosi. “Aceasta este cea mai buna dovada”, a spus Michael Olausson, unul dintre chirurgi. Cele doua femei vor fi tinute un an sub observatie inainte ca doctorii sa le ajute sa ramana insarcinate prin fertilizare in vitro, cand ovulele create de propriile lor ovare le vor fi implantate in noile utere.
Doctorii turci sustin ca au realizat la randul lor un transplant de uter obtinut de la o donatoare decedata. Se pare ca femeia respectiva se simte bine, dar nu se stie daca a inceput tratamentele de fertilizare. Olausson sustine insa transplantul de la mama la fiica, spunand ca exista un risc mai mic de respingere a organului cand donatorul este un membru al familiei, dar spune ca un factor si mai important este legatura emotionala dintre mama si fiica.
Aceasta procedura aduce, in sfarsit, speranta femeilor care pareau ca nu vor putea niciodata sa poarte un copil in pantec. Cate insa vor alege aceasta solutie chirurgicala complicata pentru a avea copii, in fata uneia mai simple – a mamei surogat – ramane de vazut.
Text: Bianca Badescu