Este cunoscut faptul că la trecerea dintre ani fiecare om are o superstiţie sau o tradiţie pe care o respectă cu sfinţenie. De la mersul cu uratul, cu sorcova şi aruncatul cu orez până la ciocnirea unui pahar de şampanie sunt tradiţii respectate de români. Chiar dacă au trecut testul veacului, ele rămân de actualitate pentru că aduc noroc şi prosperitate în anul nou.
Purtarea lenjeriei roşii sau faptul că trebuie să ai bani în buzunare la 00:00 noaptea sunt doar câteva dintre superstiţiile noastre. Oamenii se bazează pe acestea pentru a avea succes pe toate planurile. De exemplu, hainele noi purtate de revelion reprezintă înnoiri din toate punctele de vedere.
Agăţarea noului calendar, înainte ca anul să se termine, înseamnă ghinion. De asemenea, se spune că dacă mănânci peşte de Revelion, vei evita problemele din anul următor, iar dacă mănânci 12 boabe de struguri, vei avea noroc în toate cele 12 luni ale anului.
Tradiţii în Spania
Şi spaniolii obişnuiesc să mănânce câte un bob de strugure pentru fiecare lună din an. Ei spun că în funcţie de cât de dulce este bobul respectiv, aşa va fi şi luna anului, mai mult sau mai puţin dificilă.
Momentul de sărbătoare de la miezul nopții din Puerta del Sol este transmis de toate televiziunile din Spania. Se ascultă mai întâi patru bătăi de clopot și abia apoi se numără ultimele 12 secunde, pentru tot atâtea luni ale anului.
Tradiţii în Portugalia
Portughezii au aceeaşi tradiţie ca spaniolii, doar că ei folosesc smochine în loc de struguri. Potrivit tradiţiei, în noaptea dintre ani, portughezii obişnuiesc să-şi pună 12 dorinţe, pentru fiecare smochină mâncată.
Tradiţii în Italia
În unele regiuni din Italia, se aruncă obiecte vechi pe fereastră, simbol al anului care tocmai se încheie. Acest obicei, însă, este din ce în ce mai rar, din cauza pericolului care îi pândește pe cei aflați în stradă când se aruncă obiecte pe fereastră.
Cina diferă în funcție de regiuni, dar două dintre ele vor fi prezente pe fiecare masă de la Aosta până la Trapani: zampone și cotechino însoțite de linte. Acesta din urmă reprezintă banii care se vor acumula în cursul anului: cu cât o persoană mănâncă mai mult, cu atât va câștiga mai mulți bani!
Tradiţii în Scoţia
La scoţieni, primele persoane care le calcă pragul în casă trebuie să fie un bărbat cu părul închis la culoare. El trebuie să aducă un cadou, pentru prosperitate. Dacă prima persoană care intră în casă are altă culoare la păr, în casa va domina ghinionul în anul următor.
Aici Anul Nou este numit Hogmanay, iar în unele sate sunt aprinse suluri de smoală, care sunt lăsate apoi să se rostogolească pe străzi. Astfel, anul vechi este ars şi celui nou îi este permis să vină.
Tradiţii în Belgia
În unele zone ale Belgiei, în noaptea de Revelion, se mănâncă preparate din varză murată şi cârnaţi. Sub fiecare farfurie se pun monede pentru a avea bani tot anul.
Tradiţii în Grecia
Grecii gătesc o prăjitură, vassilopitta, în care bagă o monedă de aur sau de argint. Se spune că cel care găseşte moneda va avea noroc întregul an.
Tradiţii în Rusia
La ruși, tradiția este să se deschidă ușile și ferestrele la miezul nopții de Revelion ca să intre anul cel nou în casă. Tot aici, se prepară o băutură din votcă, suc de lămâie şi apă de la robinet este denumită apa murdară şi se bea pentru a opri ghinionul.
Tradiţii în Belarus
Femeile nemăritate din Belarus aşteaptă noaptea de Anul Nou ca să afle dacă se vor căsători. Ele ţin în mână câteva boabe de porumb, cu care ademenesc un cocoş. Potrivit tradiţiei, fata căreia îi dă târcoale cocoşul, se va căsători în anul următor.
Tradiţii în Danemarca
În Danemarca se sparg farfurii în ușa vecinilor. Familia cu cele mai multe cioburi adunate în fața ușii va avea parte de cel mai mult noroc.
Tradiţii în Irlanda
În Irlanda, fetele singure își asază vâsc sub pernă în noaptea dintre ani ca să-și găsească adevărata dragoste. Ele aşează vâsc sub pernă visând la momentul magic când îşi vor cunoaşte alesul.
Tradiţii în America Latină
În unele țări din America de Sud, la 12 noaptea se poartă o anumită culoare pentru a avea parte de noroc. Despre culoarea galbenă se spune că este semn de bani, în timp ce despre culoarea roșie se crede că aduce noroc în dragoste.
Galbenul, asociat tot cu lenjeria intimă, aduce noroc în dragoste latinilor din Ecuador și Venezuela și bani cu nemiluita mexicanilor și brazilienilor. Totodată, brazilienii obișnuiesc să-și ia lenjerie intimă cât mai colorată de Anul Nou pentru a atrage norocul și dragostea.
Tradiţii în Filipine
În Filipine, se poartă haine cu imprimeuri circulare – buline, picățele, cercuri – pentru că se consideră că atrag bunăstarea și norocul.
Tradiţii în India
În India, Ajunul Anului Nou se sărbătoreşte diferit în funcţie de regiune. În Bengalul de Vest, oamenii se împodobesc cu flori, pe care le colorează în roşu, roz, violet sau alb. Femeile poartă haine galbene, culoarea primăverii.
În sudul Indiei, mamele pun mâncare, flori şi daruri într-o cutie specială, pentru copii. În dimineaţa Anului Nou, copiii trebuie să ţină ochii închişi până sunt conduşi de mână la cutia cu daruri. În India Centrală, steagurile portocalii împodobesc toate clădirile în ziua de Anul Nou.
Tradiţii în Vietnam
În Vietnam, Anul Nou este numit ‘Tet Nguyen Dan sau mai simplu ‘Tet. Vietnamezii cred că un zeu stă în fiecare casă, iar în ziua de Anul Nou se duce la cer. Acolo, el spune cât de bun sau rău a fost fiecare membru al familiei în anul care a trecut. Zeul călătoreşte pe spatele unui crap, de aceea vietnamezii obişnuiesc ca de Anul Nou să cumpere un crap viu, căruia îi dau drumul în rău.
Tradiţii în Japonia
În Japonia, oamenii îşi petrec o săptămână întreagă pregătindu-se pentru venirea noului an. Casa trebuie curăţată foarte bine pentru a preveni apariţia oricăror spirite rele. Toate datoriile trebuie plătite şi, mai ales, toate certurile rezolvate şi greşelile iertate.
Nu uita, oriunde în lume, la cumpăna dintre ani, oamenii îşi pun dorinţe care să li împlinească în Noul An. Condiţia ca ele să se adeverească, este să fie spuse în şoaptă, fără să fie auzite de alte persoane.