Designerul Alexandru Ciucu si-a prezentat noua colectie seara trecuta intr-un mod inedit, sub forma unei expozitii. Toti cei prezenti au asistat la o demonstratie de maiestrie in ceea ce priveste confectionarea unui costum. Colectia “Toys & Tales 2016” a fost lansata in cadrul unui eveniment exclusivist in prezenta a peste 300 de invitati. Cu ocazia aniversarii a 30 de ani de cand echipa de fotbal Steaua Bucuresti a castigat Cupa Campionilor Europeni, Alexandru Ciucu si echipa de croitori de la Atelierul sau de Inalta Croitorie au croit, cusut si finisat live o tinuta intreaga pe care au daruit-o fostului portar Helmuth Duckadam, alaturi de celelalte trei costume croite anterior, cate unul pentru fiecare din cele patru penalty-uri aparate in prelungirile meciului de la Sevilla.
De ce “Toys & Tales”?
Colectia “Toys & Tales 2016” include, in linia masculina, costume business, leisure si de ceremonie, iar vedeta colectiei este vesta pe care designerul a integrat-o cromatic intr-o maniera de exceptie in toate tinutele colectiei. „Vesta este principala componenta vestimentara a acestei colectii. O veti regasi, ca niciodata pana acum, in toate tinutele, indiferent daca sunt casual, business sau de ceremonie. Din punct de vedere cromatic, am reusit sa le integrez de fiecare data cu succes, indiferent daca sunt purtate cu sau fara sacou. Ca materiale, am ales in si bumbac pentru relax si diferite combinatii de lana S'160 cu mohair sau matase pentru tinutele business”, a declarat Alexandru Ciucu. De ce “Toys & Tales”? „Toys, adica jucarii, pentru ca se spune ca barbatii raman copii, iar, de-a lungul anilor, schimba doar valoarea jucariilor”, a completat designerul. In ceea ce priveste linia de dama, Alexandru Ciucu s-a orientat catre segmentul business premium.
Text: Ruxandra Dumitrescu