Diabetul este considerat boala secolului XXI si una dintre cele mai frecvente boli endocrine intalnite, ocupand primul loc in randul afectiunilor cronice netransmisibile. Am stat de vorba cu domnul doctor Florin Ioan Balanica, Consultant Personal de Sanatate, despre cele trei tipuri de diabet cunoscute, despre cauzele care duc la aparitia acestora si am aflat simptomele si metodele de tratament existente in momentul de fata. Domnul doctor a avertizat asupra faptului ca diabetul poate fi prevenit si, in acest sens, a indemnat persoanele care prezinta risc de a dezvolta boala sa viziteze un medic sau un consultant personal de sanatate.
Tonica Tv: Ce este diabetul si de cate feluri este?
Florin Ioan Balanica: Diabetul este o boala metabolica si este de 3 tipuri. Diabetul de tip 1, sau diabetul insulino-dependent, se intalneste in special la persoanele tinere. Diabetul de tip 2, sau diabetul non-insulino-dependent, se intalneste la toate categoriile de varsta. Diabetul gestational este al treilea tip de diabet care se intalneste in randul femeilor gravide. Asta nu inseamna ca acea femeie va fi, ulterior nasterii, bolnava de diabet, dar are sanse mari de a dezvolta un diabet in urmatorii ani dupa ce va naste. In anul 2014, statistica arata ce peste 2 milioane de romani sunt bolnavi de diabet si un alt numar important se afla in faza de prediabet.
Tonica Tv: Care sunt cauzele care duc la aparitia diabetului?
Florin Ioan Balanica: Daca vorbim de diabetul de tip 1, acesta are cauze autoimune. Este vorba de o deficienta a celulelor betapancreatice de a secreta insulina. Daca vorbim de diabetul de tip 2, este vorba de o secretie scazuta a insulinei. Atat diabetul de tip 1, cat si cel de tip 2 sunt afectiuni extrem de periculoase, nu atat prin boala in sine, cat prin consecintele pe care le poate avea pentru intregul organism.
Tonica Tv: Poate fi si stresul unul dintre factorii care duc la aparitia diabetului?
Florin Ioan Balanica: Da. Stresul este unul dintre factorii favorizanti, insa nu este neaparat un factor cauzator. Zona emotionala este importanta in toate afectunile, iar in diabet cu atat mai mult. Diabetul este o boala a anilor pe care ii traim, motiv pentru care recomand sa se acorde atentie atat partii fizice, cat si partii emotionale atunci cand se trateaza un pacient cu diabet.
Tonica Tv: Cum se manifesta cele doua tipuri de diabet?
Florin Ioan Balanica: Manifestarile sunt diferite. Diabetul de tip 1 apare foarte rapid. Pacientul are dureri abdominale, stare de greata, stare de oboseala si pot aparea dificultati de vedere. Diabetul de tip 2 se manifesta printr-o crestere a valorilor bazale ale glicemiei, gasite la un simplu control de rutina. Alte manifestari ale acestui tip de diabet pot fi o ingestie crescuta de apa si urinare frecventa, in special noaptea.
Tonica Tv: Se poate considera diabetul ca fiind o boala incurabila?
Florin Ioan Balanica: Incurabila am putea sa o numim daca nu ar avea tratament. Diabetul are tratament, insa cel mai important lucru atunci cand vorbim de diabet este preventia. De la diabetul de tip 2 se poate ajunge la diabetul de tip 1. Diabetul de tip 2 se trateaza cu medicamente si cu un mod de viata corect si o alimentatie sanatoasa, iar diabetul de tip 1 se trateaza cu insulina si, de asemenea, cu un mod de viata adecvat.
Tonica Tv: Cum se poate preveni aparitia diabetului?
Florin Ioan Balanica: In primul rand, prin controale medicale periodice si prin masurarea glicemiei. Alte elemente foarte importante sunt activitatea fizica, facuta in functie de capacitatea fiecaruia, de varsta si de sex, si alimentatia, care trebuie sa fie una echilibrata.
Tonica Tv: Diabetul este o boala genetica?
Florin Ioan Balanica: Diabetul nu este o boala transmisibila si nu o putem lua de la unul la celalalt.
Tonica Tv: Exista complicatii ale acestei boli care pot afecta sanatatea generala a organismului?
Florin Ioan Balanica: Da. De fapt, diabetul este periculos tocmai prin aceste complicatii. Complicatiile sunt de natura sa afecteze absolut tot organismul. De ce? Pentru ca diabetul ataca toate organele prin afectarea vaselor de sange si prin afectarea nervilor. Avertizez asupra faptului ca diabetul zaharat impreuna cu tensiunea arteriala si cu obezitatea fac parte dintr-un sindrom numit sindromul metabolic sau X-metabolic, care este o boala foarte serioasa si care poate duce la moartea subita. Tocmai de aceea, indrum pacientii mei catre preventie si catre aplicarea planului de preventie personalizata.
Tonica Tv: Care este scopul evenimentului anual desfasurat pe 14 noiembrie si intitulat Ziua Mondiala a Diabetului?
Florin Ioan Balanica: Ziua Mondiala a Diabetului este un eveniment international care, incepand cu 2009, isi doreste sa aiba in fiecare an un subiect de discutie care sa aiba in centrul atentiei preventia si, totodata, informarea pacientilor cu diabet. Aceasta boala se poate preveni atunci cand pacientul are alaturi un consultant personal de sanatate care sa aiba grija sa-i arate ce teste trebuie sa faca periodic, ce fel de activitate fizica trebuie sa desfasoare si care este alimentatia corecta, pentru ca aceasta trebuie sa fie adaptata jobului pe care il are si stilului de viata. Aceasta zi este importanta pentru ca informeaza pacientii cu privire la noile descoperiri in privinta bolilor diabetice si a pasilor pe care un pacient cu diabet sau prediabet trebuie sa-i urmeze atunci cand observa ca are o astfel de patologie.
Text: Madalina Manole