Din ce in ce mai multe femei apeleaza la machiajul semipermanent, atat in scop estetic, de infrumusetare, cat si pentru a ascunde sau corecta anumite imperfectiuni (fire de par lipsa, cicatrice etc.). Procedura se realizeaza cu ajutorul unui aparat asemanator celui pentru tatuajele permanente, folosind pigmenti cu efect semipermanent, la nivelul stratului superficial al pielii.
Larisa Tanase, master trainer si fondatoarea Academiei Simetric ne-a povestit mai multe despre tot ceea ce presupune acesta forma de machiaj. Larisa pregateste profesionisti in microblading si micropigmentare a sprancenelor, in aplicarea tehnicilor fir cu fir, ombré, plina si pudrata.
Make-up-ul semipermanent
Pentru aceasta procedura se folosesc pigmenti 100% naturali si este recomandata femeilor active, mereu pe fuga, care vor sa reduca din timpul pe care-l petrec in fata oglinzii, atat in cazul ochilor si sprancenelor, dar si al buzelor. De asemenea, femeile cu sprancene rare, cu cicatrice in zona sprancenelor sau a buzelor, pot apela fara probleme la machiajul semipermanent. Specialistul va tine intotdeauna cont de stilul clientei, de efectul dorit, de morfologia fetei si va face masuratori.
Microblading pentru „sprancene fericite”
Microbladingul este tehnica de umplere a sprancenelor ce utilizeaza un instrument asemanator unui creion mecanic si ace sterile de diverse dimensiuni, forme si grosimi. Rezultatul este unul natural; cu ajutorul acestei metode, specialistul poate trasa fire extrem de subtiri. In general, culoarea sprancenelor trebuie sa fie in armonie cu parul. In cazul unei persoane blonde, se recomanda ca sprancenele sa fie mai inchise cu unul, doua tonuri, iar daca vorbim despre o bruneta, sprancenele trebuie sa fie mai deschise tot cu unul, doua tonuri decat parul. Sprancenele satenelor vor avea culori naturale, iar cele ale roscatelor vor fi realizate cu nuante calde.
Ingrijirea machiajului semipermanent
In primele 5-7 zile, sprancenele trebuie hidratate cu o crema speciala, onctuoasa, care sa contina vitaminele A si D. Timp de 24 de ore, zona micropigmentata se sterge cu o discheta demachianta umeda, din doua in doua ore, pentru a nu se forma coaja. De asemenea, trebuie protejata cu ajutorul unei creme cu FPS 50. Foarte important este sa nu ne spalam cu apa fierbinte in prima saptamana.
Machiajul retro, un stil de make-up nemuritor
Dupa ce zona s-a vindecat, iti poti relua vechile obiceiuri. Repigmentarea se face atunci cand se observa nevoia de a accentua zona cu fard, creion sau ruj. In cazul sprancenelor, efectul dureaza intre 1 si 2 ani, iar brunetele se pot bucura de efect intre 3 si 5 ani. Cu cat sprancenele sunt mai inchise, cu atat efectul este mai lung.
Sfatul profesionistului
Trebuie sa te asiguri ca toate produsele utilizate sunt sterile, de unica folosinta si sunt desigilate in fata ta. Discuta si pune-te de acord inca de la bun inceput cu specialistul in ceea ce priveste tehnica folosita, nuanta si efectul dorit, astfel incat rezultatul sa fie cel asteptat. Persoanele cu zone iritate, cu cicatrice proaspete, care au hepatita B, femeile insarcinate, cele cu epilepsie sau boli de inima nu trebuie sa apeleze la aceasta tehnica. Tine minte ca nu se foloseste niciodata pigment negru pe sprancene, deoarece, in timp, culoarea se transforma in albastru pe piele.
Beauty adviserii Catena recomanda apa termala Avene pentru calmarea pielii iritate, dar si pentru reimprospatarea tenului, ca parte din rutina zilnica de frumusete si de ingrijire. Produsul are un continut redus de minerale (207mg/l) si, prin urmare, respecta echilibrul natural si sensibilitatea pielii fara a cauza iritatii sau deshidratare. Mai multe detalii despre produs gasiti aici.
Text: Ruxandra Dumitrescu