Tot ce trebuie să ştii despre boala Lyme

Zilele trecute, cântăreţul canadian Justin Bieber, în vârstă de 25 de ani, a anunţat că a fost diagnosticat cu boala Lyme, afecţiune cauzată de infecţia cu Borrelia burgdorferi transmisă de căpuşă, prin muşcătură, şi a răspunsului sistemului imunitar la această infecţie.

65% dintre pacienţi nu-şi amintesc să fi fost muşcaţi de insectă, probabil pentru că, de obicei, muşcătura este nedureroasă. Acesta este cauzată de insectă în stadiul de nimfă, când este foarte mică.

Însă Justin Bieber nu este singura celebritate care a fost diagnosticată cu această boală. Printre cei care au mai suferit de această boală, dar spun că au reuşit să se trateze, se numără şi: Avril Lavigne, Bella Hadid, Alec Baldwin, Ally Hilfiger, Yolanda Foster (Hadid). Din nefericire, actorul român Şerban Ionescu, diagnosticat cu aceeaşi boala, a pierdut lupta cu aceasta, murind la câteva luni după ce a fost diagnosticat.



Cum poţi depista simptomele bolii Lyme

Simptomele bolii Lyme sunt, de obicei, nespecifice și pot crea confuzie. Nu este ușor de diagnosticat această afecțiune medicală. Simptomele apar treptat, în trei faze, și pot fi confundate cu multe alte afecțiuni medicale:

  1. Primele simptome ale bolii Lyme apar, în general, după câteva ore de la mușcătură. Acestea se aseamănă cu simptomele clasice ale gripei, iar unele persoane nu pot face diferența. De asemenea, pot apărea rigiditate, dureri, febră și/sau furnicături.
  2. În stadiu secund, majoritatea persoanelor remarcă prezența simptomelor bolii Lyme. După câteva săptămâni de la mușcătură, complicațiile mai severe pot afecta diferite părți ale corpului, prin: dureri articulare, semne la nivelul pielii care indică prima leziune, simptome cardiace, precum palpitațiile, pierderea cunoștinței sau durerile în piept, dureri neurologice.
  3. Dificultatea diagnosticării bolii Lyme constă în faptul că infecția se poate propaga de-a lungul lunilor sau chiar al anilor, după ce persoana a fost mușcată de o căpușă. Problemele care apar pot fi observate în mod izolat și pot fi confundate cu alte afecțiuni medicale.

https://www.instagram.com/p/BBB37LEos2z/?utm_source=ig_embed

Cum se poate preveni boala Lyme

Aceste simptome sunt comune cu alte boli cum ar fi sindromul de fibromialgie, tiroida Hashimoto, lupus sau scleroza multipla. Cu toate acestea, boala Lyme este subdiagnosticată.

Incidenta bolii Lyme poate fi de zece ori mai mare decât estimările actuale ale autorităţilor din domeniul sănătăţii.

Cea mai eficientă variantă de prevenţie este aplicarea pe piele a cremelor sau spray-urilor cu rol de îndepărtare a insectelor. Pe de altă parte, este important ca în perioadele călduroase să se evite zonele în care insectele sunt cel mai răspândite, aşa cum sunt apele stătătoare sau zonele cu vegetaţie înaltă.

Text: Bettina Cristea