Mult asteptata vacanta de vara a venit! Este vremea concediilor, a relaxarii si a bunei dispozitii. Cu siguranta, toti ne-am stabilit itinerarul pentru sejurul estival, iar unul dintre popasuri este chiar pe malul marii. Din acest motiv, ne-am gandit sa va ajutam sa va pregatiti bagajul pentru plaja si sa va oferim cele mai practice si eficiente sfaturi, astfel incat sa nu uitati nimic acasa. In primul rand, aveti nevoie de o geanta mare de plaja in care sa intre toate lucrurile necesare, apoi completati lista cu cele enumerate mai jos.
Produse de protectie solara
Inainte de toate, din geanta cu care mergeti la plaja nu trebuie sa lipseasca crema cu factor de protectie solara. Aceasta nu este doar esentiala, ci si obligatorie. Alegeti un produs adecvat nuantei voastre de piele. Cu cat aceasta este mai deschisa la culoare, cu atat factorul de protectie solara trebuie sa fie mai mare. In primele zile de plaja, trebuie sa folositi un SPF 50+, urmand ca apoi sa-l scadeti pana la SPF 20, dar niciodata inferior, deoarece orice produs cu SPF mai mic de 20 nu mai asigura absolut nicio protectie fata de razele ultraviolete. Expunerea la soare trebuie sa se faca treptat, astfel incat pielea sa aiba timp sa se acomodeze si astfel sa obtineti un bronz frumos si sanatos. De asemenea, alegeti un produs cu protectie completa, atat contra radiatiilor de tip UVA, cat si de tip UVB, si nu va expuneti in bataia razelor de soare in intervalul 11:00 – 16:00.
Palaria
Palaria este un must have al zilelor insorite de vara si nu spunem asta doar datorita lookului fresh pe care-l defineste, ci si pentru ca aceasta ofera protectie contra radiatiilor ultraviolete. Astfel, nu uitati ca atunci cand iesiti din casa sa va completati tinuta de plaja cu o palarie. Ideal ar fi sa alegeti un model cu bor cat mai larg pentru a va proteja nu doar fata, ci si zona decolteului si a umerilor, deoarece aceasta, fiind constant expusa soarelui, are tendinta de a se inrosi cel mai repede. Alegeti palarii comode, din paie, si accesorizati-le cu panglici de diferite culori, astfel incat sa se potriveasca mai multor tinute.
Ochelarii
De o importanta deosebita atunci cand mergeti la plaja sunt ochelarii. Expunerea necontrolata la soare poate afecta iremediabil retina si corneea, studiile demonstrand ca astfel riscul de a dezvolta o afectiune oculara creste cu 50%. Insa atentie mare la calitatea lentilelor. Evitati sa cumparati ochelari de la orice colt de strada, caci astfel puteti sa inrautatiti situatia. Achizitionati-va o pereche de ochelari de calitate, ale caror lentile sa fie avizate de Ministerul Sanatatii si sa aiba obligatoriu protectie contra UV. In plus, ochelarii adauga stil oricarei tinute, asa ca purtati-i cu incredere! Vara aceasta se poarta ochelarii oversized, fapt ce nu poate decat sa ne bucure, avand in vedere ca ofera o protectie marita zonei din jurul ochilor.
Apa
Soarele usuca pielea si contribuie la imbatranirea sa, astfel ca hidratarea este deosebit de importanta atunci cand faceti plaja. Trebuie sa cresteti consumul de apa sau de ceaiuri si sub nicio forma nu trebuie sa beti bauturi carbogazoase, alcool sau alte sucuri din comert. Tineti cont ca acestea au efect invers si deshidrateaza organismul. Un cocktail creat chiar de voi din apa plata, fructe taiate si frunze de menta devine o adevarata binecuvantare pentru organism in zilele toride de vara. De asemenea, hidratarea pielii trebuie sa se faca si din exterior. Pulverizati apa termala pe corp ori de cate ori simtiti nevoia, insa nu o folositi ca protectie solara, ci utilizati-o in completarea acesteia.
Fructe
Ei bine, fructele sunt cel mai bun tovaras de plaja. Acestea, pe langa faptul ca sunt o gustare potrivita in sezonul cald, au si vitaminele si mineralele necesare sustinerii organismul in lupta cu radicalii liberi, responsabili cu imbatranirea prematura a pielii. In plus, fructele ajuta in procesul de hidratare, iar apa continuta de acestea este mult mai repede absorbita de organism. In acest sens, pepenele rosu face adevarate minuni, continand apa in proportie de peste 95%.
Alte lucruri indispensabile la plaja
Cu siguranta, nu are rost sa amintim ca bagajul de plaja trebuie sa contina costum de baie, slapi si prosop, insa si un pareo poate fi eficient daca alegeti sa va plimbati pe malul marii in bataia razelor de soare. Va recomandam sa mai adaugati un evantai mare si o carte de citit si sa plecati degraba catre plaja!
Text: Madalina Manole