Pielea ta are nevoie de îngrijire chiar dacă nu are pistrui, acnee și nici nu se exfoliază sau nu se crapă când ți-ai luat libertatea de a face o baie mai lungă. Dintr-un exces de zel în procesul de îngrijire facem uneori greșeli ce au, de cele mai multe ori, efect invers celui dorit. Dar, pentru a le putea ocoli, trebuie mai întâi să le cunoaștem.
1. Contrar legilor fizicii, băile lungi și calde nu aduc hidratarea pielii. Mai mult, ele grăbesc deshidratarea, distrugând stratul lipidic protector de la suprafața tegumentului. Asta ca să nu mai vorbim de agravarea varicelor.
2. Folosirea parfumului are regulile ei. Nu aplica parfumul imediat după baie, când porii sunt dilatați. Te poți alege cu o iritație de toată frumusețea, iar parfumul se va evapora mai repede.
3. Chiar dacă ai o piele grasă, nu refuza orice tratament/mască corporală pe bază de ulei. Există anumite uleiuri care au rol în curățarea și echilibrarea secrețiilor: uleiul de jojoba, uleiul de măsline, extractele de aloe.
4. Nu orice mască de corp îi vă face bine pielii tale doar pentru faptul că este naturală. De exemplu, argila este un bun exfoliant, însă, dacă ai pielea sensibilă și nu adaugi în amestec și puțin ulei de măsline, este posibil să te alegi cu o piele uscată și iritată, departe de prospețimea promisă a pielii “de bebeluș”.
5. Chiar dacă ai un cult al curățeniei corporale, nu trebuie să exagerezi. Dacă ai o piele uscată sau sensibilă un gel de curățare antiseptic, îți poate agrava problemele oricâtă loțiune de corp ai aplica ulterior. Acest lucru este valabil și pentru persoanele cu acnee corporală. Consultă medicul dermatolog. Anumite produse de curățare nu vor face decât să accentueze inflamațiile.
6. Prețul nu este oglinda calității. În locul magazinelor strălucitoare cu prețuri uluitoare, alege farmaciile și citește cu atenție indicațiile de pe ambalaj.
7. Un duș nu este suficient pentru îngrijirea gâtului și decolteului. Pentru aceste zone este necesar demachiantul și o cremă hidratantă, aceeași folosită și pentru față.
8. Nu mai lua ca literă de lege ceea ce a spus cosmeticiana ta. De cele mai multe ori, oricât de binevoitoare sunt, acestea nu au studii aprofundate. Multe afecțiuni ale pielii se gravează prin tratamente cosmetice: acneea, psoriazisul, cuperoza etc.
9. Epilarea fie cu ceară, fie cu aparate speciale poate fi periculoasă, provocând infecții ale pielii. Fă o baie caldă înainte de “plăcutul” proces pentru a deschide porii și folosește o loțiune specială după, cu rol antiseptic și de închidere a porilor. Mai mult, epilarea inghinală totală nu este recomandată și cu atât mai puțin dacă vrei să folosești ceara. Dermatologii recomandă mașină de ras sau lama pentru a evita apariția infecțiilor.
10. Odată apărute, vergeturile nu se vindecă doar cu… uitatul în oglinda. Momentul acționarii cu creme speciale este când ele sunt încă închise la culoare. După ce devin albe, cu greu pot fi îndepărtate prin laser sau tatuaj cosmetic.