Intotdeauna am fost o persoana toleranta. Sau, cel putin, am incercat sa fiu.
Toleranta care a venit, o data din constientizarea propriei imperfectiuni, iar a doua oara din extrapolarea imperfectiunii mele si a celorlalti.
Intr-o lume care este din ce in ce mai nebuna, un gram de toleranta este ceea ce ar putea sa ne faca viata mai usoara, relatiile mai apropiate, sufletele mai putin zbuciumate si mersul inainte, pe un drum si asa plin de hartoape, mai lin.
Nu cred ca pandind la colt fiecare greseala a celuilalt, iscand scandaluri din nimicuri sau imprastiind reprosuri in dreapta si-n stanga, facem lumea mai buna. Sunt perfect de acord ca fiecare are limitele lui, dar haideti sa le impingem asa incat sa ne dovedim noua si celorlalti ca “dracu nu e asa de negru”.
Haideti sa le dam ocazia celorlalti sa ne aprecieze toleranta si nu sa ne urasca accesele de furie! Haideti sa scoatem la lumina spiritul frumos si nu frustrarile, nemultumirile si ura! Si ceilalti ne vor raspunde la fel. Pentru ca nu degeaba spune romanul: “Semeni vant, culegi furtuna”. Oricat de prinsi in haosul cotidian ar fi oamenii, la un moment dat toleranta noastra o sa le atraga atentia.
Vad in fiecare zi in jurul meu oameni incrancenati si pusi pe harta. O harta careia nici nu-i mai stiu punctul de pornire, nu-i mai vad scopul si nici nu-i intrezaresc finalul. A devenit o stare. Aceasta stare le face rau, in primul rand lor, inainte de a-i afecta pe cei din jur.
E o dimineata in care militez virtual pentru toleranta. Sper ca si voi!
Text: Alina Niculescu