La o lună după ce a împlinit 30 de ani, cântărețul și producătorul canadian, The Weeknd (Abel Makkonen Tesfaye), a lansat un nou album, „After Hours”. Sub-bass-ul, ritmurile dure și cele ale anilor ’80 înfloresc în ecou, și contrastează cu vocea sa înaltă și angelică.
Într-un moment în care viețile oamenilor au luat-o pe alte căi din cauza pandemiei, noul album se îmbină cu atmosfera creată de liniștea orașelor în care oamenii stau în case, în izolare sau carantină, chiar dacă lansarea lui, în aceste momente, a fost criticată.
Fanii din online și-au exprimat aprecierea asupra vibrației lui de a „fi trist și de a se simți rău”, în melodiile sale, iar lansarea albumului „ajută” omenirea să revină, într-o oarecare măsură, la normal. În plus, Abel a relatat pentru presă, înainte de lansarea albumului său, un mesaj cu privire la COVID-19: „Lasă muzica să ne vindece pe toți în aceste vremuri întunecate”.
În mod neașteptat, albumul „After Hours” se deschide cu o suită de melodii mai lente și liniștite care exprimă remușcarea pentru relațiile eșuate ale artistului, mai ales că acesta a trecut printr-o a doua despărțire de Bella Hadid, toamna trecută. Una din piesele din album, „Blinding Lights”, vine cu un aspect bizar, The Weeknd fiind într-o noapte pe străzile din Las Vegas îmbrăcat într-un costum roșu, cu dinții plini de sânge și cu nasul spart.
Cele 14 piese din albumul nou lansat sunt: „Alone Again”, „Too Late”, „Hardest to Love”, „Scared to Live”, „Snowchild”, „Escape from L.A.”, „Heartless”, „Faith”, „Blinding Lights”, „In Your Eyes”, „Save Your Tears”, „Repeat After Me (Interlude)”, „After Hours”, „Until I Bleed Out”.
Pentru promovarea noului album, cântărețul a planificat un turneu în lume, cu o primă oprire în SUA în St. Paul, Minnesota, pe 22 iunie, dar planificarea s-ar putea schimba, însă, ca urmare a pandemiei coronavirusului.
Text: Bettina Cristea
Photo: Google Images