The Flying Bulls, Aeroclubul României și Hawks of Romania – spectacol aviatic

17 septembrie este ziua  în care zborul se împletește cu înotul în cel mai trăsnit mod cu putință, la București, în Parcul Lacul Morii. Echipele înscrise au un singur vis: un zbor cât mai lung, cu o aterizare cât mai spectaculoasă în mașinăriile făurite chiar de ei. După o vară întreagă de proiectat, meșteșugit și construit, de Ziua Zborului piloții au ocazia să-și testeze cu adevărat invenția.

Dar pentru că nu e totul sărit de pe fix, la Red Bull Flugtag vor veni și piloți adevărați, cu avioane adevărate. Evenimentul este despre piloți aiuriți și aparatele lor de zbor și mai aiurite. Este despre eroi ai aerului, dar și ai apelor.

Show-uri aviatice spectaculoase vor fi aduse pe 17 septembrie de Aeroclubul României & Hawks of Romania, care vor face tot ce nici cu gândul nu gândim, sus în aer. Vlad Popescu, campionul european la acrobație, va face o demonstrație de măiestrie la înălțime, deasupra Lacului Morii.

Prezenți în aer vor fi și inegalabilii The Flying Bulls, care cuceresc inimile publicului din toată lumea cu aeronavele speciale și acrobațiile uluitoare pe care le fac de zeci de ani.



Program Red Bull Flugtag

12:00: Se deschid porțile celui mai aerian eveniment aviatic. Accesul la eveniment se face din strada Mehadia.

14:00: Începe distracția și juriul aterizează. Echipele sunt chemate la rampă, iar primele echipaje își iau zborul.

15:00: Spectacol aviatic cu The Flying Bulls și mai multe echipe trăsnite.

16:00: Spectacol aviatic cu piloții Aeroclubului României și mai multe zburătoare improvizate.

17:00: Acrobație aeriană deasupra lacului și ultimele echipaje își iau zborul.

18:00: The Flying Bulls și piloții Aeroclubului României zboară împreună spre apus.

18:45: Festivitatea de premiere

Pe 17 septembrie, la Red Bull Flugtag, publicul se va putea bucura și de o serie de activări, zone de relaxare, zone de food & drinks și muzică bună, pentru a celebra așa cum se cuvinte Ziua Zborului. Intrarea este liberă, iar distracția nelimitată.

Foto: PR