Mirela: Am 65 de ani si ma cheama Mirela. Sunt singura pe lume. Nu am sot, nici copii. Serviciul era singurul loc in care ma simteam ocrotita, inteleasa, acceptata. Imi petreceam cat mai mult timp printre colegi si seara, cand ajungeam in mica mea garsoniera, friguroasa, abia asteptam sa vina o noua zi sa merg la lucru. Acum insa mi s-a luat si aceasta placere. Am fost scoasa la pensie si mi-e groaza de batranete. Incerc sa ma mentin in forma, cum se spune.
Ma intalnesc cu prietenii in weekend, inot, fac plimbari lungi si incerc sa-mi spun ca nimic nu s-a schimbat cu viata mea, am doar mai mult timp liber de care sa profit… dar mereu cad in depresie si recunosc faptul ca incerc sa ma mint. De fapt, sunt un om batran, la sfarsitul vietii. Un om de care nimeni nu mai are nevoie…
Cezara Dafinescu: Draga mea, alunga aceste ganduri. Sa fim singuri nu inseamna intotdeauna si sa ne simtim singuri, la fel cum a fi intr-o relatie nu aduce intotdeauna fericire si implinire. Acum, important pentru tine ar fi sa iei o pauza si sa te regasesti pe tine, in singuratate. Sa-ti aduni gandurile, sa intelegi ca batranetea e un dar de care, din pacate, nu beneficiaza foarte multi. In ebraica se foloseste acelasi cuvant pentru fericire si batranete, “un timp al daruirii, iubirii si intelepciunii”. Imbatranind, e mai usor sa fii pozitiv, sa-ti decizi pur si simplu propria fericire. In fiecare dimineata, poti sta cateva momente in plus in patul tau, amintindu-ti greutatile intampinate in viata sau clipele fericite. Nu vei trai etern, dar cum esti inca aici, pe pamant, nu-ti pierde timpul cu vaicareli sau nelinistindu-te pentru ceea ce nu mai poti schimba… Incearca sa fii fericita. Elibereaza-ti inima de ura, mintea de ganduri negre, ofera mai multa iubire. Considera varsta ta ca pe un privilegiu minunat. Accepta ca vine o zi cand oglinda iti raspunde pentru prima oara altfel – un rid, doua, trei. Accepta ca vine o zi cand observi ca locul tau e ocupat de ALTCINEVA. Daca ai iesit la pensie, nu inseamna ca tot restul vietii trebuie sa ti-l petreci intr-o stare de inactivitate si somnolenta. Pastreaza-ti mereu spiritul viu. Fii receptiva la idei noi. Un om nu isi numara anii decat atunci cand nu mai are ce numara. Insusirile veritabile precum credinta, profunzimea mintii nu imbatranesc niciodata. Suntem tineri in masura in care ne consideram tineri. Suntem puternici in masura in care ne consideram puternici. Cu ajutorul gandurilor, ne putem modela caracterul si destinul. Parul alb constituie un avantaj, caci exprima de multe ori intelepciunea si experienta acumulate in decursul anilor. Cand incetam sa mai speram, cand viata inceteaza sa mai fie o surpriza pentru noi, abia atunci suntem batrani! Secretul permanentei tinereti il vom gasi in iubire, fericire si in calmul launtric. Daca ne vom insusi aceste calitati, vom ramane mereu tineri. Multi filozofi, artisti, savanti sau scriitori au ajuns celebri abia la varsta senectutii. Fructele pretioase ale batranetii sunt: bunatatea, credinta, umilinta, calmul si rabdarea… Sa ne bucuram de toate aceste virtuti spirituale! Imbatranirea nu este o tragedie inexorabila, ci mai degraba o schimbare. Trebuie inteleasa ca o etapa a vietii, ca un drum spre sfarsit. Omul aflat la varsta a treia pune mai putin pret pe trup si mai mult pe suflet, pe fortele sale psihice si mentale.
Indrazneste si tu sa ii scrii Cezarei Dafinescu despre problemele care te preocupa! Are raspunsuri minunate, presarate cu un strop de optimism, zambete sincere si toata bunavointa din lume. O parere obiectiva asupra problemei care te macina, comunicata intr-o maniera remarcabila, de catre un om de o asemenea valoare, te poate scoate din impas. Scrie-ne pe adresa [email protected] si noi vom avea grija sa iti primesti raspunsul de la Cezara Dafinescu. Declarata de-a lungul timpului una dintre cele mai frumoase si mai talentate actrite ale Romaniei, noi adaugam ca este si o femeie de o intelepciune cum rar mai gasesti.