Anul acesta, cu ajutorul a peste 200 de voluntari dedicați și cu sprijinul autorităților locale, a fost inaugurat Circuitul Țâcla Găvrii, un traseu montan situat în comuna Mărișel, județul Cluj. două brand-uri cunoscute au pus bazele unui proiect ambițios care îmbină ecoturismul, protecția mediului și aventura montană.
Un traseu spectaculos, în inima naturii
Circuitul, marcat cu punct albastru, oferă o experiență unică pentru pasionații de drumeții. Cu o lungime de aproximativ patru kilometri și o diferență de nivel de 300 de metri, traseul pornește din parcarea de la baza stâncii și traversează o zonă împădurită, trecând pe la cel mai înalt punct al Țâclei Găvrii. Aici, turiștii pot admira o priveliște panoramică asupra peisajelor montane din Mărișel, considerată una dintre cele mai frumoase din județul Cluj.
În plus, zona a fost echipată cu un spațiu special pentru escaladă, pregătit de Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, oferind noi oportunități pentru amatorii de aventuri în aer liber.
Proiect în două etape
Realizarea traseului a fost posibilă datorită unui efort colectiv desfășurat în două etape. Prima etapă, care a avut loc în luna iunie, a inclus marcarea traseului și o amplă acțiune de curățenie organizată de voluntarii Let’s Do It, Romania!, Broadridge Trading and Connectivity Solutions și Nature O’Clock. În a doua etapă, din luna octombrie, traseul a fost completat cu montarea panourilor informative, menite să asigure o experiență sigură și plăcută pentru drumeți.
„Țâcla Găvrii este un loc de o frumusețe rară, iar realizarea acestui traseu este o oportunitate extraordinară de a atrage turiști și de a încuraja un turism responsabil. Prin colaborarea cu Broadridge Trading and Connectivity Solutions și cu autoritățile locale, am demonstrat din nou puterea solidarității pentru protecția și promovarea naturii” a declarat Laura Găină, Coordonator Județean Cluj @ Let’s Do It, Romania!.
Acest proiect nu ar fi fost posibil fără implicarea activă a angajaților Broadridge Trading and Connectivity Solutions, care au contribuit la pregătirea și marcarea traseului.
„Pentru Broadridge Trading and Connectivity Solutions, implicarea în comunitate este o valoare fundamentală. Proiectul de la Țâcla Găvrii, prin realizarea traseului pe care noi l-am numit The Path of the Hedgehog, a fost o ocazie de a face o diferență reală, combinând eforturile echipei noastre cu cele ale voluntarilor Let’s Do It, Romania!. Este un exemplu minunat de cum putem sprijini dezvoltarea durabilă și turismul ecologic” a declarat Petra Keresztes, Global Head Office Mgmt. & Office Manager Cluj @ Broadridge Trading and Connectivity Solutions.
Un exemplu de colaborare reușită
Proiectul Circuitul Țâcla Găvrii reprezintă mai mult decât un traseu montan – este o dovadă a impactului pe care colaborarea dintre organizații, companii și autorități îl poate avea asupra comunității și mediului înconjurător.