Nu de putine ori, alegerea sutienului perfect se doveste a fi un esec total, iar noi, femeile, stim foarte bine ce inseamna acest lucru. Fie ca esti posesoarea unui bust mai proeminent sau nu, un sutien prost ales poate strica o intreaga tinuta, iar efotul este in zadar. Cu siguranta ca, nu de putine ori, ti s-a intamplat sa alegi outfitul perfect si totusi ceva sa nu fie tocmai bine, parca nelalocul lui. Ar putea sa fie chiar… sutienul.
Totusi, alegerea nu ar trebui sa fie una atat de grea, mai ales ca aceasta piesa de lenjerie intima se intalneste in toate formele, marimile si culorile si trebuie sa existe macar unul care sa se potriveasca fiecarei tinute.
Alege sutienul potrivit!
Majoritatea femeilor poarta o masura incorecta la sutien, ceea ce duce la aparitia cutelor de grasime, la aparitia dungilor rosii pe umeri sau la spatiile ramase intre cupe si sani, situatii foarte incomode pentru mai toate femeile. Tricoul clasic sau camasa cu nasturi iti impun sa porti un anumit tip de sutien, si anume cel care nu este impodobit cu dantela. Pe acela il poti pastra pentru o seara romantica alaturi de partenerul tau. Cel mai bine este sa alegi un sutien simplu, de bumbac, astfel incat tricoul sau camasa sa se muleze perfect. De asemenea, exclude sutienele satinate, care se pot intrezari prin ceea ce porti. Daca sanii tai sunt mari, poti opta chiar si pentru o bustiera.
Puloverele cu nasturi precum si bluzele cu decolteu in forma de V nu iti vor crea probleme daca pe dedesubt vei purta un sutien ale carui cupe sa fie triunghiulare si care sa se inchida in partea din fata. De asemenea, semicupele sunt la fel de potrivite, deoarece se potrivesc cu decolteul in forma de V sau cu cel barcuta, fara sa dezvaluie ceea ce se afla pe dedesubt.
Opteaza pentru sutienele fara bretele daca porti un top mai ingust in partea de sus a spatelui. De asemenea, pentru rochiile de seara, sutienele fara bretele in aceeasi nuanta cu cea a rochiei sunt foarte potrivite. Orice ar fi, renunta la bretelele transparente, care nu sunt deloc o alternativa buna. Pe piata mai exista si sutienele din silicon, care au diferite culori, in general toate in nuantele pielii, si care se lipesc de obicei cu adeziv. Sunt nemaipomenite atunci cand porti materiale precum matasea sau taftaua. Asadar, daca vrei sa te simti bine in hainele pe care le porti, alege sutienul potrivit astfel incat sa nu-ti faci niciodata griji daca il vei expune mai mult decat trebuie.
Text: Ruxandra Raica