Stim deja ca prin gene mostenim trasaturile fizice de la parintii nostri, parti din personalitatea lor, talent in diverse domenii, dar si boli si diverse afectiuni fizice sau psihice. Tot genele ne determina se pare si longevitatea, asa ca daca am avut norocul de o gena buna, putem fi mai sanatosi si trai mai mult chiar daca nu avem un stil de viata “ca la carte”. Insa in afara de toate acestea, sunt si alte lucruri care definesc legatura dintre noi si parinti, lucruri mai putin vizibile si mai greu de explicat…
“Familia este legatura noastra cu trecutul si podul catre viitor” (Alex Haley)
Relatia cu mama, atunci cand suntem bebelusi, este extrem de importanta pentru dezvoltarea noastra in viata. Un copil care nu a primit suficienta iubire pe partea materna, va fi un adult nesigur, care va cauta intotdeauna confirmari si va avea o nevoie infinita de afectiune, care cel mai probabil nu va putea fi satisfacuta niciodata, insa acesta va cauta permanent persoane care sa-i potoleasca aceasta sete de iubire. La fel se poate intampla si cu un copil caruia parintii nu i-au laudat niciodata calitatile… De exemplu, o fata frumoasa, dar care in permanenta se vede ba urata, ba prea grasa, (cum este cazul celor care devin anorexice sau devin dependente de operatiile estetice) cel mai probabil a fost un copil caruia parintii nu i-au spus niciodata ca este frumoasa si astfel ea nu reuseste pur si simplu sa se vada ca o persoana atragatoare, oricat de bine ar arata. Practic, unii dintre noi plecam in viata cu un fond mare format din investitiile pe care parintii nostri le-au facut in noi la nivel emotional, iar altii incercam sa umplem un fond falimentar.
Ne cautam parintii… peste tot
In viata de adult, un copil incearca fie sa recreeze, sa retraiasca legaturile cu parintii sai, fie sa le repare pe cele care au fost traumatizante din diverse puncte de vedere, fara sa asimilam notiunea de trauma, abuzului. Tot ceea ce tine de existenta noastra, de la relatiile sentimentale, la cele profesionale sau sociale se formeaza pe niste tipare pe care le-am preluat din relatia cu parintii nostri. In diverse situatii, jucam fie rolul mamei sau al tatalui nostru, fie pe cel de copil asa cum ne defineam in relatie cu ei. De exemplu, putem observa ca functionarea diverselor grupuri care se formeaza la locul de munca se bazeaza pe modelul relatiilor de familie ale membrilor. Exista un lider, care de obicei este asimilat modelului tatalui, o persoana la care membrii grupului se raporteaza ca la o mama si care la randul sau manifesta o atitudine materna fata de acestia si altii care preiau rolul de copii, mai mult jucausi si mai putin responsabili. In general, ne alegem grupul in functie de afinitati, de modelele de care noi ne simtim apropiati. Adica, daca noi alegem sa jucam rolul de copil, cel care are rolul tatalui in grup trebuie sa aiba ceva in comun cu modelul tatalui pe care noi l-am cunoscut in familie. Nu trebuie neaparat sa vorbim aici despre un lider, puternic, hotarat, autoritar, ci poate fi vorba si de un “tata” absent, slab sau neserios. La fel se intampla si in cuplu. In relatia cu partenerul suntem pe rand noi – copiii, mama sau tatal nostru, iar in el cautam posibilitatea de a retrai diverse situatii din familia noastra pe care incercam sa le rezolvam. Exista si reversul, adica cazul in care am avut o relatie foarte buna cu mama sau cu tatal nostru, o relatie pe care o idealizam si incercam sa o regasim undeva. Insa, de cele mai multe ori, aici apare frustrarea, nemultumirea ca nimeni nu mai reuseste sa ne ofere o astfel de relatie, facandu-ne sa incercam si iar sa incercam si bineinteles, sa esuam in serie.
Mostenim din familie conflicte care se cer rezolvate…
In psihogenealogie, se spune ca fiecare individ incearca sa repare prin relatiile sale sentimentale si prin drumul pe care il urmeaza in viata, conflictele pe care le-au trait parintii sai sau stramosii pana la a patra generatie. Practic, ne nastem cu un ADN emotional si psihologic care ne ajuta sa functionam cu succes in respectivul context familial. Memoria noastra se construieste pe aceste straturi invizibile transgenerationale care ne sunt imprimate. Exista evenimente importante in familii, cum ar fi accidentele, doliile sau casatoriile neacceptate, care isi cer rezolvarea prin mostenitori. Mecanismele prin care mostenim un astfel de conflict pe care trebuie sa-l rezolvam sunt diferite de la caz la caz, insa putem incepe investigarea lor construindu-ne arborele genealogic, marcand evenimentele importante ale parintilor, bunicilor si strabunicilor nostri si descoperind similaritati sau lucruri care se leaga de contextul existential in care ne aflam noi.
Familia este cu adevarat nucleul societatii, pentru ca toate relatiile noastre functioneaza pe modelul relatiilor de familie. Important este ca in procesul de maturizare, sa putem sa vedem ceea ce este inglobat in acel nucleu, care este mostenirea noastra din familie si ce suntem noi de fapt, ce ne defineste ca fiind ceea ce suntem, independent de ceea ce ne-a fost transmis din familie. Trebuie sa ne intelegem si sa ne acceptam nucleul si de asemenea sa putem sa-l pastram ca pe o baza de unde sa incepem sa ne construim pe noi asa cum vrem sa fim. Se spune ca iti dai seama ca imbatranesti atunci cand incepi sa semeni prea mult cu mama sau tatal tau… Si asta pentru ca modelele pe care noi le preluam atunci cand devenim adulti, sunt cele pe care le-am vazut si le-am cunoscut dintotdeauna, adica cele ale parintilor nostri. Insa ideea este sa ne gandim la ele, sa stabilim ceea ce ni se potriveste si ceea ce nu ni se potriveste, sa pastram ce consideram bun si sa dam la o parte ce este rau. Doar asa putem incepe sa fim ceea ce suntem cu adevarat si sa ne descoperim dincolo de imaginea de copii ai parintilor nostri…
Text: Bianca Badescu