“Sunt o fata urbana”

wanda_1Atitudine indrazneata, vesela si plina de energie, Wanda este o sursa fabuloasa de incredere si determinare! Este o explozie de voie buna si optimism, imprastie bunavointa si raspunde la orice intrebare cu zambetul pe buze! Interviul pe care ni l-a acordat in exclusivitate o reprezinta perfect si te va inspira sa-ti urmezi visele si sa iti descoperi si dezvolti puterea personala.

 



Tonica: Buna, Wanda! Esti o initiatoare in cariera ta de DJ… Pe langa faptul ca esti prima femeie DJ din Romania, mai nou esti si prima DJ-ita care este si solista. Povesteste- ne cate ceva despre debutul tau in industria muzicala.

Wanda: Ahaa! Cred ca ar trebui sa vorbesc tot interviul numai despre asta, deoarece sunt atat de multe de spus J Povestea incepe acum multi ani, cand o fetita cu codite si sprancene vopsite in culoare rosie a intrat in cel mai tare club si nu a vrut sa plateasca intrare spunand ca este DJ, iar DJ-ii nu platesc ! J La mai putin de un an, eram deja cap de afis la petrecerile mari din Bucuresti, dar si din tara, mixand alaturi de DJ-ii cu renume mondial. Foarte repede am fost primita si de familia MTV, ca mai apoi sa ma bucur de sound-ul unic din Ibiza. Nu m-am oprit doar la asta si apropierea mea de muzica s-a vazut si in productie. Impreuna cu Smiley am scos primul single, ca mai apoi sa cant cu band. Cant la chitara bass de cand eram mica, iar vocea mi-am lucrat-o in zeci de ore de canto. Imi place sa creez atat la pupitru, cat si in productie. Muzica este liantul dintre mine ca om si artist.

 

Tonica: Primul tau single, “I wanna be loved”, a fost conceput si produs impreuna cu Smiley. Cum a fost aceasta colaborare?

Wanda: E o poveste lunga si aici deoarece este destul de dificil sa produci o piesa pentru cineva care vine cu puternice influente din underground. Impreuna cu Smiley si echipa lui am cautat cea mai buna varianta intre muzica electronica si cea pop. Fiind strans legata de Londra, atat clipul, povestea, dar si partea instrumentala este “de acolo”! 🙂 Practic asta a fost si reactia oamenilor care au auzit piesa!

 

Tonica: Ce transmite cel mai nou single al tau, “One big love”?

Wanda: Imi place enorm “One Big Love”, este compusa de mine si Ciprian Robu si masterizata in Londra. Este un mesaj pe care-l transmit: Viata este traita doar o data! Atat versurile, cat si ideea de clip sunt ca si la primul single, Love! Ma inspir din cultura urbana a oraselor, asocierea dintre fashion si nonconformist are ca rezultat: urban! Asta sunt eu: o fata urbana!

 

Tonica: Cand ai descoperit pasiunea pentru mixat? De cat timp te ocupi cu aceasta meserie?

Wanda: Sa nu deranjez pe cineva anume, DJ-eala se facea si la Ring, in Costinesti, in ’76 J, insa totul a luat amploare odata cu impunerea pe piata a fenomenului house-music. Cand s-au deschis cluburile adevarate de house cu petreceri de gen.

 

wanda_2Tonica: Care sunt avantajele si dezavantajele vietii de DJ?

Wanda: Nu sunt dezavantaje! Meseria asta, si spun cu tarie si convingere “meserie”, poti sa o faci pana la adanci batraneti. Sunt DJ-ei renumiti de talie mondiala care castiga sume fabuloase si care, desi au peste 50 de ani, o practica in continuare, mai mult, sunt mai bine cotati.Tine de experienta, de implicarea in productie, de realizari in general. Asta daca o faci la un nivel profi si din ce in ce mai bine.

 

Tonica: Ce ii sfatuiesti pe cei care se afla acum la inceputul unei cariere de DJ?

Wanda: Simplu: studiu, munca, productie!

 

Tonica: Am aflat cate ceva despre Wanda. Spune-ne cum este Maria Mihaela Cojocaru.

Wanda: Wanda. Asta sunt eu in toate formele si in toate asocierele de nume.

 

Tonica: Cum iti place sa iti petreci timpul liber?

Wanda: Mi-l petrec muncind sau, mai bine zis, cand stau nici atunci nu stau degeaba. Ascult muzica, scriu, citesc, creez! Mai nou, am un blog www.wanda.ro si impart cu prietenii mei virtuali experientele, activitatea mea, nouatile mele si frumusetea vietii in general. Am cadouri foarte multe, invitatii si multe lucruri interesante.

 

Tonica: Esti o femeie extrem de frumoasa… Ai un secret de beauty pe care ni-l poti impartasi?

Wanda: Sigur ca nu numai de la mama natura! Nu tine! Astea sunt povesti! Cremele, ingrijirea tenului si igiena personala bine facuta ajuta enorm la mentinerea prospetimii tale ca individ. Sunt foarte aproape de produsele Dior Cosmetics, tot ce tine de creme si make-up! Sunt adepta ideii mai bine un lucru scump, dar bun decat unul ieftin si nefolositor.

 

Tonica: Esti adepta dietelor sau a unui regim sportiv riguros?

Wanda: Nu cred si nu acord circumstante oamenilor lenesi. Sunt cea mai dura persoana cand vine vorba despre asta! De ani de zile imi ghidez viata in directia asta si la mine este clar un singur lucru: sport=sanatate! La fel in ceea ce priveste alimentatia, sunt draconica! Nu fac compromisuri cu mine si nu ma mint singura! Nu tine faza cu “doar azi mananc ceva gresit”! Daca ai facut-o o data, o vei mai face si a doua si a treia oara, deci nu! Eu sunt singurul meu dusman in ceea ce priveste trucurile alimentare! Sunt foarte multumita de mine si crezand si aplicand metoda asta, am rezultatele pe masura. Alerg fie iarna, fie vara, mananc ce trebuie, nu fac excese si nu ma mint pe mine. Se poate!

 

Tonica: Vorbind de frumusete, am aflat ca, de curand, ai apelat la o terapie revolutionara de rejuvenare. Spune-ne si noua cum functioneaza si despre ce este vorba mai exact.

Wanda: Tinerete fara de batranete si viata fara de moarte! Avem dreptul sa incercam orice, atat cat este crestineste si estetic vizibil nu depaseste granita bunului simt! Eu am facut-o si nu ma opresc!

 

Tonica:  Succesul pe care il ai acum reprezinta visul devenit realitate? Ce alte scopuri mai ai de atins?

Wanda: Multe! Nu ma opresc niciodata! Daca esti multumit, nu evoluezi. Vreau sa fac atat cat pot sa evoluez. Am fost prima femeie DJ, am facut radio, tv, productie, melodii… acum vreau muzica de film si alte lucruri care sa ma motiveze sa creez si mai mult.

 

wanda

Tonica: Te consideri un trendsetter sau te supui permanent tendintelor in materie de fashion?

Wanda: Nu ma consider un trendsetter, stiu ca sunt oameni care se ghideaza dupa cum sunt eu si asta ma bucura enorm. Nu sunt sclavul modei, dar ma adaptez rigorilor ei. Iau ce-i mai bun si mai frumos pentru mine si atribui moda personalitatii mele, nu invers!

 

Tonica:  Care este stilul vestimentar care te caracterizeaza?

Wanda: Urban! Spune-mi ce muzica asculti ca sa-ti spun cum te imbraci. Cred ca este in totalitate asa! Asta sunt eu, o fata libera sexy, sigura pe ea, cu imbracaminte si atitudine pe masura, careia nu-i e frica sa experimenteze in materie de fashion. Rock’n Roll. Rock, punk, urban, glamour! Urban-Glitter!

 

Tonica: Ai un articol vestimentar  “de suflet” la care nu ai putea renunta niciodata?

Wanda: Da! La tinte 🙂

 

Tonica: Obisnuiesti sa iesi nemachiata din casa?

Wanda: Da… nu stiu, de fapt, cred ca nu ies fara fond de ten macar, si in orice caz port ochelari de soare. In timpul zilei sunt relaxata in privinta asta. Clar!

 

Tonica:  Ce calitati trebuie sa intruneasca barbatul perfect in viziunea ta?

Wanda: Nu ma ghidez dupa sabloane! Sa fie, sa aiba, sa faca! Cum nu merg pe principiul: blond sau brunet! Mi se pare o prostie! Fiecare om are ceva special. Iubesc oamenii! Intr-un cuvant trebuie sa fie cum vrea el, dar ca sa-mi placa mie trebuie sa fie puternic, cu atitudine si inteligent ! De aici vin toate! Am spus-o :))

 

Tonica:  Ce faci ca sa te remontezi dupa o despartire?

Wanda: Nimic! Nu sufar, nu am suferit niciodata pana la disperare, cum mai aud si vad in jurul meu. Nu fac obsesii, nu plang fara noima, nu merita! Daca s-a terminat inseamna ca ceva nu era cum trebuie! Ceva s-a dus… iar daca e asa, trebuie sa vad, sa inteleg si sa nu mai repet! Evident ca nu sunt de piatra si am si eu momentele mele de nostalgie, dar atat cat sa ma trezeasca si sa ma faca sa inteleg ca viata merge mai departe si de asta suntem facuti, sa ne bucuram, nu sa suferim! Prin urmare: ies, ma vad cu multa lume, citesc, ascult muzica, scriu, compun si ma fac si mai frumoasa pentru experienta urmatoare care va fi poate cea castigatoare! Oricum, am avut numai relatii lungi, foarte lungi…7 ani, 3 ani, 2 ani…J Niciuna nu s-a concretizat! Inca mai copilaresc! 🙂

 

Tonica:  Ai un motto dupa care te ghidezi in viata?

Wanda: Se poate orice atata timp cat lucrezi cu mintea, cu gandul, cu dorinta! Se poate!

 

Tonica: Ce inseamna pentru tine sarbatorile de iarna? Si cat de diferite sunt acum, comparativ cu cele din copilarie?…

Wanda: Sarbatorile in general, o chestiune frumoasa, dar si apasatoare deoarece atunci descoperim ca avem familie, ca trebuie sa fim langa cei dragi. Tot anul esti alergat, iar de sarbatori te destinzi, mananci pana nu mai poti si stai in bratele celor dragi. Nu gandesc asa… nu sunt de acord sa te privezi de toate acestea in timpul anului. Partea cu cei apropiati o inteleg oarecum… deoarece poate nu-i ai aproape tot timpul, insa mancatul pana la refuz si bunatatea de sarbatori nu fac parte din conceptul meu de viata. Imi place sa fiu alaturi de cei dragi si sa ma bucur de asta.

 

Tonica: Te-ai gandit unde vei petrece anul acesta sarbatorile de iarna?

Wanda: Probabil voi munci si voi petrece alaturi de cei dragi. De fiecare data am reusit sa le combin pe amandoua. Cu drag! 🙂

 

Text: Alexandra Lupu