Mi-a luat mult timp sa recunosc ca nu numai ca sunt dependenta de tigari, de apa calda si de televizor ci am tendinta sa devin dependenta de persoane din jurul meu. Iar el, partenerul meu de acum, este candidatul perfect pentru alimentarea dependentelor mele.Suntem impreuna de 4 ani si jumatate, locuim impreuna(fara sa avem planuri de casatorie dar asta este alta poveste), lucram foarte mult(deci nu avem timp sa ne plictisim unul de celalat desi nu facem nimic deosebit de la zi la zi). Cam asta este relatia mea la prima vedere. Asa mi-o descriam pana acum doua saptamani cand, in urma unor schimbari bruste, pe langa faptul ca nu mai stiam ce fel de relatie am, nu mai stiam nici daca am cu adevarat o relatie.
Prietenul meu a avut mereu ca principala prioritate partea profesionala a vietii. Pot sa inteleg asta intr-o oarecare masura, nici eu nu sunt departe de genul acesta de mentalitate. Ceea ce ne deosebeste este insa ca eu imi doresc sa muncesc bine pentru a avea bani de care sa ma bucur in mici distractii ce stiu sa faca viata chiar frumoasa in timp ce el vrea sa muncesca pentru recunoastere, pentru respect, daca se poate respect international, cu atat mai bine. Nu neg, acest aspect m-a atras intotdeauna la el insa abia de curand am observat ca pasiunea lui pentru munca ma face sa ma situez eu pe o pozitie inferioara.
Si intamplarea face sa i se ofere acum cateva saptamani posibilitatea de a povesti despre munca lui in strainatate. Prietenul meu(oare pentru cat timp??) va pleca pentru un an de zile in Anglia sa povesteasca celor de acolo despre nu stiu ce inovatie. Nu ma intelegeti gresit ma bucur pentru el sau ma straduiesc mai bine zis sa ma bucur pentru el. Ma simt insa parasita, tradata, pusa pe locul doi si in primul rand disperata in fata gandului ca luand fiecare aspect in parte, sunt dependenta de partenerul meu. Nu stiu ce sa fac in lipsa lui, nu stiu ce sa mai vreau, nu stiu cum sa mai gandesc si daca ma hotarasc in final ca vreau ceva, nu stiu cum sa fac sa obtin. Cand nu sunt cu el nu stiu ce sa fac cu mine.
Asa mi-am dat seama ca sunt dependenta de el. De fapt ca am fost dependenta de el iar acum imi traiesc un sevraj in toata puterea cuvantului. Eram obisnuita sa manca cu el, sa dorm cu el, sa ies mereu cu el, sa merg la cumparaturi cu el, sa ne bem cafeaua impreuna, sa fumez cu el, sa mergem amandoi acasa la ai mei sau acasa la ai lui, sa plecam in concedii impreuna. M-am indepartat de toti prietenii mei si dupa mai bine de 4 ani m-am trezit singura, slabita 5 kg in cateva saptamani si desigur plansa pana la schimonosire.
Simt ca relatia nostra s-a terminat si ca nu poate sa supravietuiasca unui an de departare oricat de multe concedii am face impreuna. Nu am crezut niciodata in relatiile la distanta. Tentatiile exista iar eu nu sunt absurda sa zic ca el o sa imi fie fidel la fel cum nu pot baga mana in foc nici pentru mine.
Ceea ce ma sperie acum este faptul ca daca reusesc sa supravietuiesc curatarii de dependenta o sa ma arunc intr-o relatie care sa imi ofere acelasi tip de fuziune. Nu stiu cum pot alfii sa aiba relatii atat de independente in care fiecare sa aiba timpul si spatiul lui. Nu stiu sa dau libertate celui de langa mine si mai trist nu stiu sa ma bucur de propria libertate. Nu stiu cine sunt cand sunt singura si imi este foarte frica. Nu stiu ce sa fac sa trec peste acesta perioada, nu stiu daca sunt in stare(nu acum ci vreodata) sa zic ca “imi este bine” de una singura.