Inca din antichitate, medicii apreciau insusirile vindecatoare ale acestei plante. Se intrebuinteaza planta inflorita care contine tanin de natura catehica, cantitati mici de ulei volatil localizat in punctele transparente ale frunzei, glicozide flavonice ca hiperina, rutina, quercitina, localizata in petale si in epiderma tulpinii si a frunzelor, o substanta coloranta localizata in punctele negre de pe suprafata plantei.
Noile cercetari au descoperit si saponine, ?-caroten, acizii ascorbic, nicotinic si valerianic. Hipericina, care este solubila in uleiurile grase, imprima plantei o actiune cicatrizanta si antiseptica, iar taninul – proprietati astringente. Intern, se foloseste cu succes sub forma de infuzie in colitele cronice, bolile de ficat, deoarece influenteaza in bine starile inflamatorii si stimuleaza secretiile. Extern, baile si cataplasmele de sunatoare au proprietatea de a calma durerile, cicatriza ranile, folosindu-se mai ales in arsuri. Sub forma de gargara se recomanda in inflamatiile gingiilor si ale dintilor. Uleiul de sunatoare folosit in medicina populara in bolile de ficat si in ulcerul gastric mai poate fi folosit si ca pansament in arsuri. Compresele cu ceai de sunatoare au actiune stimulatorie in tenurile imbatranite si uscate.