Adolescenta este poate cea mai frumoasa si mai nebuneasca perioada din viata unui om, dar si una dintre cele mai dificile, iar parintii au datoria de a-si sprijini si intelege copiii pentru a trece cu bine peste aceasta etapa. Din fericire, in ultimii ani, domeniul psihologiei a adus foarte multe informatii noi menite sa sprijine parintii in educatia oferita tinerilor. Metodele de parenting au evoluat mult, iar literatura de specialitate s-a imbogatit.
Medic specialist in psihiatria copilului si adolescentului, psihoterapeut de cuplu si familie, dr. Cristina Petrescu-Ghenea, unul dintre cei mai admirati si influenti specialisti in domeniu, a vorbit zilele trecute, in cadrul conferintei „Stii cu adevarat sa comunici cu copilul tau? – Creierul adolescent – intre mit si realitate‟, despre schimbarile din creierul, dar si din corpul adolescentilor. Evenimentul, organizat de Ella Congres si sprijinit de Tonica.ro in calitate de partener media, s-a bucurat de un interes deosebit in randul auditoriului.
Schimbari hormonale si testarea limitelor
Adolescenta este o perioada a vietii pe cat de neasteptata, pe atat de naucitoare, incepand de la 12 ani si continuand pana in jurul varstei de 25 de ani. Uneori, suntem tentati sa spunem ca datorita schimbarilor hormonale tinerii parca o iau „razna”, dar acesta e doar un mit. Adolescenta aduce schimbari la nivelul dezvoltarii creierului, fara ca asta sa insemne sau sa echivaleze cu „a lua-o razna”.
Transformarile acestea aduc o tendinta spre testarea limitelor, o pasiune de a incerca necunoscutul, de cautare a noului, implicare sociala, intensitate emotionala crescuta, explorare creativa, schimbari care implicit transforma relatiile cu parintii, a explicat Cristina Petrescu-Ghenea.
Strategii de „imblanzire” a emotiilor
Sfidatori, lenesi, plini de hormoni… sunt doar cateva caracterizari pe care le putem auzi in lumea noastra la adresa adolescentilor. Insa, in ciuda acestor aparente, comportamentele de acest gen reprezinta drumul spre ceea ce vom deveni la varsta adulta.
„Ceea ce se intampla in copilaria noastra, si ulterior in toate etapele noastre de dezvoltare este foarte important deoarece creeaza baza pentru adultii care vom fi mai tarziu. De asemenea, trebuie mentionat ca toate acele nevoi de dezvoltare pe care nu le acoperim in etapele anterioare de varsta, au o probabilitate foarte mare sa se manifeste in momentul in care copilul ajunge la varsta adolescentei”, a precizat specialistul.
Dr. Cristina Petrescu-Ghenea considera ca adolescentii trebuie invatati sa fie atenti la senzatiile transmise de propriul corp. „De exemplu, furia o simtim in capul pieptului, dar si in brate. Tristetea o simtim in zona inimii , in piept. Am putea spune ca atentia scade tensiunea”, a adaugat aceasta.
Text: Iulia Mirica