Stilul preppy: 5 piese vestimentare esențiale pentru outfituri preppy

stilul preppy

Dacă încă nu îți este clar stilul preppy atunci acest articol te va lămuri pentru că vom despica firul în patru. Acest stil vestimentar are o istorie în spate și este, mai degrabă, caracterizat ca fiind un echilibru între clasic și casual. Prin urmare, dacă vrei să-ți construiești outfituri preppy pentru a merge la facultate, pentru plimbări în oraș sau evenimente sociale, ești în locul potrivit pentru a te inspira.

Îți spunem totul despre stilul preppy, dar mai ales care sunt cele 5 piese vestimentare care nu trebuie să-ți lipsească din garderobă și îți aducem și câteva idei de ținute care să te inspire.Ține minte! Dacă ți-ai ales piesele de bază poți face ușor switch-uri în mai multe ținute.



Când a apărut, ce este și cum se caracterizează stilul preppy ?

Acest stil a luat naștere prin anii ‘50 în colegiile Ivy League din Statele Unite și, este cunoscut și sub denumirile de „preppie”, „preps”, „preppies” sau „prepp”. Mai exact, stilul preppy era adoptat de studenții din familiile înstărite care se diferențiau de restul societății exact prin acest aspect: îmbrăcămintea, deci erau elitele societății.

Stilul preppy se caracterizează prin piese vestimentare de tipul blazer-ului navy, puloverului cu guler în V, cămașa button-down, pantaloni chino și Loafers. În exemplele de outfituri preppy sunt incluse și piese vestimentare cum sunt tricotajele, jachetele din tweed și topurile cu nasturi proeminenți, dar și vestele. Acestea sunt considerate a fi haine model clasic iar ca și culori și modele sunt de preferat hainele pastelate, neutre, bleumarin, alb, roz pal, galben sau verde mentă, cele în dungi, carouri sau printuri delicate ori inscripții discrete.
În zilele noastre, stilul preppy a revenit în modă și, chiar dacă semnificația lui nu a fost păstrată neapărat în totalitate, asta pentru că diversitatea și consumerismul au condus la o accesibilitate în privința hainelor așa că, oricine își poate construi outfituri preppy cu cele mai accesibile piese vestimentare.

Stilul preppy – piese vestimentare în outfituri preppy

Dacă a fost o perioadă în care stilul preppy a fost uitat, de ceva timp a reintrat în tendințe și, face din nou senzație, exact așa cum a făcut încă de la început. Brandurile cunoscute au realizat și introdus pe piață o gamă variată de piese vestimentare pentru a-ți putea crea după bunul plac, outfituri preppy și nu numai. Mai jos, afli care sunt cele 5 piese vestimentare pe care garderoba ta trebuie să le conțină și, pe care le poți alterna apoi în ținutele tale:

Pantaloni chino dacă vrei o ținută office

De preferat în nuanțe închise iar în partea superioară poți alege o cămașă iar deasupra un sacou în carouri. Ai grijă la paleta cromatică în stilul preppy! Încalță o pereche de pantofi cu toc, bijuterii cât mai subtil și o geantă. Modele de pantaloni chino sunt diverse și îți vei dori să ai mai multe perechi.

Outfituri preppy cu sacou/palton

Și una și cealaltă pentru că le vei purta în sezoane diferite. Pentru un outfit casual care poate fi format cu jeanși skinny, un tricou în partea superioară sau o bluză de corp cu decolteu în V și pantofi de tip Loafers căci sunt la modă și pentru femei și extrem de comozi. O ținută perfectă pentru muncă, dar și ieșirile de weekend.

Blazerele și cardiganele, nelipsite din stilul preppy

În culori de maro și bej de preferat, acestea sunt absolut necesare în acest stil vestimentar. O ținută formată dintr-o pereche de blugi, o pereche de sneakerși albi iar în partea superioară o cămașă cu decolteu și deasupra un cardigan sau blazer formează o ținută confortabilă, de zi pentru diferite activități. Accesorizează fără exagerare și alege o geantă crossbody.

Outfituri preppy cu fusta plisată

Pentru o ținută în sezon cald poți alege o fustă plisată de un roz pal, pantofi cu toc nuanță nude iar în partea superioară mergi pe alb, fie că este un tricou strâmt, un top sau cămașă cu mâneci scurte. Adaugă câteva bijuterii și o geantă clutch tot roz pal. Dacă este rece afară ia cu tine un sacou. Stilul preppy nu este complicat de conceput iată cât de ușor ți-ai construit o ținută casual-elegantă pentru evenimente zi.

Stilul preppy și puloverul cu decolteul în V

Acesta poate fi foarte ușor integrat în outfituri preppy alături de pantalonii în carouri și pantofi cu toc sau Loafers. Trebuie doar să asociezi corect culorile, să adaugi bijuteriile și un machiaj cât mai natural. Ținuta este perfectă pentru zilele la birou, întâlniri sau conferințe.

Îți poți crea foarte ușor outfituri preppy pe care să le porți în diferite ocazii iar dacă ai acest gen de piese vestimentare în garderoba ta și, mai ales în culori pastelate, le poți combina în foarte multe forme. Nu trebuie decât să te lași inspirată și să păstrezi totul cât mai simplu!

Foto Shutterstock