Anul 2019 aduce noutati interesante in materie de tendinte in machiaj. Specialistii internationali au trasat directiile pentru acest an, ce vor fi respectate pe podiumurile de moda, in pictoriale fashion, ori pe retelele de socializare.
Anul acesta iese din tendinte conturarea excesiva si intra in trend stilul Garçonne Chic&Glamour Garçonne Chic&Glamour, inspirat de anii ‘50-‘60. Este un stil feminin, inspirat din tinutele barbatesti, un stil androgin, relaxat, simplu, insa pentru care este necesara atitudinea potrivita. Victoria Beckham si Ellen Page sunt doua dintre vedetele care abordeaza acest stil.
Se poarta sprancenele salbatice
In 2019 se poarta sprancenele salbatice, cat mai putin pensate, ochii definiti, cu ajutorul tusului, iar, la nivelul buzelor, culorile nude, dar si maro, inspirate de natura.
“Un factor important in industria de fashion si beauty este impactul pe care il are social media in viata de zi cu zi a fiecaruia. In special, Instragram este locul unde se propaga cel mai rapid tendintele, dictate de specialistii internationali. Este reteaua sociala unde fotografiile de tip portret sau selfie-urile sunt cele mai raspandite si apreciate. De aceea machiajul este extrem de important. Anul acesta conturarea excesiva este de domeniul trecutului. Se poarta din ce in ce mai mult look-urile naturale, sprancenele “salbatice”, intr-o forma cat mai putin pensata. In niciun caz sprancenele tatuate, tip arcada”, subliniaza Diana Baicu, de la Top Line, specialist in industria de infrumusetare.
Tusul este inca vedeta
Daca tot suntem in zona ochilor, in 2019 tusul este inca vedeta! Acum este totul despre ochi definiti! Asa ca e nevoie sa ne exersam abilitatile de a trasa dungi subtiri sau groase cu tusuri lichide, compacte sau tip creion, pentru o privire seducatoare. 2019 este anul in care mizam pe naturalete, buzele nude fiind o alegere perfecta. Daca vrem o varianta mai curajoasa, putem opta pentru rujuri in culori inchise, insa culori inspirate din natura, cum ar fi nuantele derivatele din maro.
Inainte de orice machiaj, sa nu uitam ca este important sa ne ingrijim corect pielea. Un machiaj reusit se vede pe un ten bine ingrijit. Asa ca sa nu uitam sa ne demachiem in fiecare seara si sa folosim produse de ingrijire de calitate corespunzatoare tipului nostru de ten.
Text: Cristina Dudau
Foto: Hepta