Știi ce este efectul de piscină?

Înotul poate reprezenta un excelent prilej pentru a face exerciții fizice și a te distra totodată. Dar, clorul folosit în majoritatea piscinelor pentru curățarea apei poate avea o serie de efecte secundare negative, cuprinse sub denumirea „efectul de piscină”.



Clorul, principalul dușman

Este binecunoscut efectul dăunător al clorului asupra părului, de exemplu.  Dar puțini oameni știu că studiile de specialitate au relevat că inhalarea unor substanțe chimice de către înotători a condus la creșterea numărului de îmbolnăviri de astm în rândul acestora.

Un studiu al specialiștilor irlandezi a relevat existența unei importante legături între numărul anilor dedicați practicării înotului și frecvența crizelor în timpul cărora subiecții se confruntau cu dificultăți de respirație. Pe de altă parte, cercetătorii norvegieni au elaborat un studiu potrivit căruia, în cazul copiilor care au început să înoate în piscină înainte de împlinirea vârstei de 6 luni, incidența dificultăților de respirație crescuse semnificativ. 

Vezi AICI efectul benefic asupra sănătății sistemului respirator al BronhoSuport de la Naturalis

Metode alternative

Din motive medicale, pentru protecția mediului și din rațiuni estetice, sunt foarte numeroși cei care și-au manifestat interesul pentru folosirea unor metode alternative în locul curățării cu clor a apei din piscine.

Există deja modele alternative de piscine în care apa este tratată prin pomparea ei într-o incintă care conține discuri acoperite cu titaniu și ioni de cupru și zinc. O astfel de instalație costă în medie 5000 de euro, iar firmele specializate fabrică deja injectoare de ozon care pot reduce consumul de clor cu 90%. Un astfel de dispozitiv este instalat, de ani de zile, la Casă Albă.

Piscinele verzi

Un procedeu elegant, ecologic, care are adepți entuziaști în Europa de decenii, este cel numit piscina naturală.

Administrate în mod corespunzător, piscinele naturale au apă limpede și nu necesită produse chimice pentru întreținere, acționând că niște ecosisteme în miniatură cu sisteme de auto-curățare. Potrivit lui Morgan Brown, designer de piscine naturale, cei care le folosesc pot chiar să bea apa respectivă, iar, la ieșire, nu au nevoie să facă dus. El a mai precizat că piscinele naturale necesită cheltuieli de întreținere mai mici decât a celor obișnuite, iar instalarea lor nu este mai scumpă decât cea a unora normale. Uneori, piscinele naturale sunt numite piscine verzi sau piscine organice.

Atenție și la alte pericole la care te expui atunci când mergi la piscină. Vezi AICI care sunt acestea

Text Cristina Dudău

Foto Hepta