Spune NU bolilor cu transmitere sexuala!

poza boli cu transmitere sexualaBolile cu transmitere sexuala pot avea consecinte serioase asupra sanatatii pe termen lung. Tocmai din aceasta cauza specialistii spun ca protectia trebuie sa fie primul pas pentru a avea nu numai o viata sexuala sanatoasa, dar si pentru a te putea bucura de viata. Bolile cu transmitere sexuala (BTS) pot fi cauzate de virusuri sau bacterii, iar simptomele variaza de la senzatiile de arsura, mancarime si disconfort, la infertilitate, cancer si chiar deces.



Cel mai frecvent intalnite boli cu transmitere sexuala la femei

Exista mai multe boli cu transmitere sexuala, insa cel mai frecvent intalnite in ceea ce le priveste pe femei sunt urmatoarele:

Chlamydia. Chlamydia este provocata de o bacterie ce duce la aparitia infectiilor uro-genitale si se poate transmite fie intre doi parteneri care au un contact sexual neprotejat, fie in timpul sarcinii de la mama la fat. Printre simptomele acestei afectiuni se numara scurgerile vaginale, iritatiile, arsurile, durerile la urinat. Daca nu vei da importanta acestor simptome, risti sa faci alte complicatii, mult mai grave.

Gonoreea. Gonoreea este una dintre cele mai frecvente BTS-uri (boli cu transmitere sexuala), iar vestea proasta este ca la foarte putine femei apar semnele bolii. In momentul in care infectia se extinde si ajunge la trompele uterine, acest lucru poate duce la sterilitate.

Herpesul genital. Herpesul genital prezinta urmatoarele simptome: apare o secretie vaginala purulenta, mucoasa vulvara se umfla si apar basicute care se sparg si se extind. Pot aparea, de asemenea, indispozitia permanenta, febra sau durerile musculare. Virusul se ascunde in celulele nervoase, iar sistemul imunitar se lupta pentru a-l gasi si a-l distruge.

Sifilisul. Boala infectioasa, transmisibila pe cale sexuala, sifilisul este cauzat de o bacterie numita treponema pallidum, iar infectia evolueaza in trei stadii: primar, secundar si tertiar. Sifilisul este o boala foarte grava si poate avea consecinte asupra tuturor organelor, mai ales asupra sistemului nervos si cardiovascular.

SIDA – Infectia cu Virusul Imunodeficientei Umane (HIV). Acest virus ataca sistemul imunitar, producand Sindromul Imunodeficientei Dobandite, totusi, SIDA este cel mai sever stadiu al infectiei cu virusul HIV. Vestea proasta este ca, uneori, semnele bolii pot aparea dupa mai multi ani.

Stiai ca…

Femeile afro-americane sunt cele mai afectate de bolile cu transmitere sexuala de toate tipurile, depasindu-le cu mult pe femeile caucaziene. Acestea prezinta un risc de opt ori mai mare de a suferi de chlamydia, in timp ce femeile din Alaska au de cinci ori mai multe sanse de a fi diagnosticate cu aceasta boala.

Complicatii si consecinte

Consecintele bolilor cu transmitere sexuala pun in pericol sanatatea. Printre afectiunile la baza carora stau bolile cu transmitere sexuala se numara infertilitatea, bolile de inima, cancerul de col uterin, sarcina extrauterina, boala inflamatorie pelvina. Nu e de trecut cu vederea nici riscul transmiterii bolilor la copiii nou-nascuti, iar sifilisul si SIDA netratate pot duce la deces.

Protejeaza-te!

Utilizeaza prezervativul! Intotdeauna, daca nu ai o relatie cu un partener stabil, cel mai indicat este sa utilizezi prezervativul. Este cea mai sigura metoda de a te feri de BTS. Alte metode contraceptive precum pastilele, diafragmele sau alte dispozitive intrauterine nu protejeaza impotriva bolilor cu transmitere sexuala.

Testeaza-te si trateaza-te! Orice fel de simptome care te pun pe ganduri trebuie sa te trimita de urgenta la un control de specialitate. Atat tu, cat si partenerul tau trebuie sa apelati la medicul specialist.

Bolile cu transmitere sexuala iti pot ameninta viata sexuala, sanatatea si chiar viata. Pentru un viitor sigur, alege sa te protejezi!

Text: Ruxandra Raica