Copiii din ziua de azi cresc mai repede decat generatiile anterioare, iar 80% dintre parintii din Romania isi doresc sa fie la fel de lipsiti de griji ca atunci cand erau copii. Acestea au fost concluziile unui sondaj realizat pe durata a sase saptamani in perioada noiembrie – decembrie 2011. Peste 7.000 de parinti cu copii sub 18 ani au participat la studiu.
Au fost realizate sondaje locale online sau interviuri fata in fata in 20 de tari: Canada, China, Columbia, Costa Rica, Ecuador, Franta, Germania, India, Indonezia, Malaezia, Mexic, Peru, Polonia, Portugalia, Puerto Rico, Romania, Spania, Marea Britanie, Statele Unite si Venezuela.
Rezultatele unui nou raport global publicat astazi de marca OREO si Ipsos Public Affairs indica faptul ca, din Romania in Polonia si din Portugalia in Venezuela, spiritul copilariei este in pericol. Studiul arata ca majoritatea parintilor chestionati considera ca generatiile de copii din ziua de azi cresc mai repede decat cele anterioare. Copiii ar trebui sa aiba mai mult timp pentru a fi „doar copii”, considera 8 din 10 parinti din Romania, dar acest lucru nu se intampla, in special din cauza presiunilor cotidiene. De fapt, 4 din 10 parinti din intreaga lume spun ca este mai usor sa programeze o intalnire la serviciu decat sa isi faca timp pentru propriii lor copii.
Trei din cinci parinti (63%) la nivel global spun ca timpul petrecut cu copiii distrandu-se este mai important pentru ei decat era pentru parintii lor cand ei erau copii. Distractia fara griji a devenit un lucru atat de rar pentru parinti si copiii lor incat este mai pretioasa decat aurul – la propriu. Iar patru din cinci parinti chestionati in Romania spun ca distractia in familie este „mai importanta ca orice.”
Pentru copiii din ziua de azi, care au crescut cu tehnologia, prezenta acesteia influenteaza modul in care isi petrec timpul cu parintii si familiile. Mai putin de un sfert dintre parinti la nivel global (23%) si in Romania (18%) comunica mai mult cu copiii lor prin intermediul tehnologiei decat personal.
Exista insa speranta, in pofida presiunilor si distragerilor care afecteaza in prezent timpul petrecut de familii impreuna si spiritul copilariei. De fapt, 85% dintre parintii din Romania spun ca sunt hotarati sa faca tot posibilul pentru a le permite copiilor lor sa se bucure de copilarie, iar majoritatea (77%) declara ca vor ei insisi sa fie la fel de lipsiti de griji ca atunci cand erau copii.
Text: Andreea Popescu