Probabil ca stii multe lucruri despre barbatul tau: greutatea lui, echipa de fotbal favorita si unde-i sunt cheile si portofelul atunci cand le cauta. Dar nu te mandri prea repede. S-ar putea ca el sa mai aiba totusi un secret… legat de bani. Conform unui studiu, mai mult de jumatate dintre barbati au admis ca ascund detalii financiare de partenerele lor.
Barbatii au si ei motivele lor. Totusi secretele legate de bani reprezinta un fel de infidelitate cauzata de lipsa de incredere. Iata cateva secrete care va vor ajuta sa observati daca sotul cheltuieste bani fara sa stiti sau ii doseste.
Micul lui hobby de fapt costa foarte mult
Cand e vorba despre hobby-uri anumiti barbati sunt exact ca niste copii cu deosebirea ca ei detin carduri. Nu le place sa li se spuna „nu” mai ales daca ei cred ca au castigat destul pentru a-si permite anumite delicii. Fii atenta la obiectele din colectia lui preferata. Cauta sa aflii, din curiozitate, pretul real al acestora: s-ar putea sa ai surprize. Solutia? Incearca sa discuti cu el si sa stabilesti cat din salariu poate fi alocat pentru hobby-ul sau. Nu de alta, dar se poate ajunge la sume mari … cheltuite.
Se ocupa de investitii in secret
Barbatul tau a prins gustul jocului la bursa desi in cuplu ati fost de acord sa nu faceti mutari riscante. De ce o face? Barbatii sunt inclinati biologic spre risc ceea ce inseamna ca atitudinea partenerului tau provine din aceleasi instincte care l-au ajutat pe stramosul din pestera sa aduca carne de mamut la masa. Pentru a afla daca sotul are un „cont” ascuns examinati taxele de impozit (ceea ce e cam dificil). Daca actiunile pe piata ale sotului nu ameninta bugetul sau economiile ar fi bine sa-l lasi sa se bucure de aceasta independenta. Cine stie, poate va imbogati familia.
Strecoara bani altor membrii ai familiei
Multi barbati trimit in secret bani parintilor sau altor rude. Din pacate ei nu considera ca este cazul sa ia acest gen de decizii impreuna cu sotia. De ce se comporta asa? Unii barbati provin din familii in care a-i sprijini pe cei in varsta este un fapt de la sine inteles si cred sincer ca nu mai e nevoie sa stie sotia. Mai exista un posibil secret: barbati care trimit bani copiilor din alta casnicie. Solutia? Trebuie sa discuti si sa-i explicati ca nu ai nimic impotriva ajutorului financiar acordat parintilor, rudelor, copiilor. Astfel vei avea o situatie mai clara a finantelor familiei.
El pastreaza bani pentru sine
Cand afacerile le merg bine, unii barbati uita sa mentioneze acest lucru sotiilor. Daca castiga mai multi bani decat era prevazut pentru cheltuielile curente ale casei, el isi aloca o suma separata pentru iesiri in oras cu prietenii, bilete la meciuri de fotbal si alte mici placeri personale. De ce o face? Pentru ca poate. Salariatii nu pot ascunde cu usurinta bani dar daca un barbat este propriul stapan sau este platit la comision, atunci are mai multe ocazii sa ascunda bani. Acestora li se pare ca pentru ce au castigat numai ei decid cum sa cheltuie. Solutia? Ar trebui sa-i urmaresti declaratiile de impozit, daca poti. Depinde si ce intentii financiare ai: poate il impresionezi cu un plan de afaceri sau cu redecorarea casei si asa el va divulga ca are venituri suplimentare.
Are o pusculita personala
Unii barbati ascund bani de sotiile lor care cheltuiesc prea mult pe haine si jucariile copiilor. De ce el se comporta asa? In multe mariaje unul din parteneri este risipitor iar altul strangator. Daca barbatul este cel strangator acesta ar putea sa prefere o solutie silentioasa de pastrare de teama unor posibile certuri cu sotia cheltuitoare. O solutie? Va trebui sa discutati macar la 3 luni despre ceea ce puteti sau nu puteti sa va permiteti. Poate ajungeti la un compromis…
Foloseste procedeul cardului
Din aceasta categorie fac parte barbatii care, de exemplu, merg cu prietenii la restaurant si platesc ei cu cartea de credit. Apoi acesta primeste banii datorati de la prieteni, cash. Suma primita cash e mai usor de cheltuit, mai ales daca el sustine ca un prieten „a uitat” sa-i dea banii. Acest gen de comportament este inspirat din teama de conflict. Oricum, in acest fel el nu poate ascunde prea multi bani. Ofera-i o data limita pana la care sa-ti spuna tot ce a ascuns de tine si nu te arata suparata de ceea ce iti dezvaluie. Iarta-l cu generozitate si incheiati un pact de „neagresiune”. Nu incerca sa apari in fata lui ca fiind perfecta: dezvaluie-i putin din micile tale secrete. Pana la urma nu sunteti doar parteneri de viata ci si de afaceri. Pentru ca parteneriatul vostru sa creasca, detaliile financiare trebuie stiute si aduse la zi. In zilele noastre si femeile pot castiga la fel de bine, daca nu chiar mai mult deci si ele pot fi tentate sa aiba secrete fata de soti. Observatiile de mai sus ar trebui sa-i faca atenti si pe soti…