Romania a pierdut 5 pozitii la lansarea Indexului European de Sanatate la Bruxelles. Cercetarea comparativa anuala a sistemelor de sanatate din Europa a clasat Romania penultima din 33 de tari europene, cu 489 puncte din 1000 posibile. Olanda castiga din nou clasamentul cu 875 de puncte, urmata de Danemarca (ce îsi pastreaza locul de anul trecut) si Islanda.
Singura tara mai prost clasata decat Romania este Bulgaria. “Romania are, din pacate, scoruri proaste în majoritatea domeniilor sanatatii”, a declarat Dr. Arne Björnberg, Directorul de Cercetare al Euro Health Consumer Index.
Clasamentul din acest an subliniaza faptul ca statele castigatoare încep sa foloseasca informatii despre sanatate si alegere pentru a implica pacientii în luarea deciziilor.
Euro Health Consumer Index a devenit o masuratoare standard a sistemelor de sanatate din Europa, ajungand sa includa 33 de state si 38 de indicatori împartiti în sase sub-domenii: Drepturile si informarea consumatorului, E-health, Timpul de asteptare pentru tratamente obisnuite, Rezultate, Varietatea si incidenta serviciilor oferite si Acces la medicatie.