Si ce daca simt adesea pe pielea mea zicala “pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti” ? Continui, cu un gram de precautie in plus, sa-i ajut pe oamenii de langa mine.
Si ce daca mi se intampla adesea sa-mi fie mie rusine de ceea ce fac altii si sa ma fac ca nu vad? Macar stiu cu cine am de-a face. Si ce daca ma gandesc de zeci de ori inainte sa vorbesc, cu gandul la cel din fata mea? Sunt oricand pregatita sa nu fiu tratata la fel.
Credeti ca asta face din mine un om slab? Nu, dimpotriva. Sunt mult mai puternica decat multi oameni din jurul meu. Si puterea mea e data de bun simt, empatie, iertare, educatie.
Atitudinea lor e data de iluzia unei puteri, lipsa de educatie si umbra unui statut social carpit peste noapte. Si poate de o societate care, aparent, ii apreciaza.
Nu cred ca de astfel de oameni are nevoie societatea noastra, chiar daca este intr-o tranzitie fara sfarsit.
Adesea ne intrebam cum este mai bine sa ne educam copiii pentru a face fata acestor vremuri. Si raspunsul este unul singur. Copiii trebuie educati frumos si sanatos. Indiferent de cum ni se pare ca este societatea de astazi, un lucru trebuie sa ne fie clar: solutia nu e sa abdicam de la valori, ci sa incercam sa le readucem la locul lor.
Atunci cand ochii imi sunt scaldati in lacrimi si merg mai departe, sunt cea mai puternica.
Si mi se intampla sa gasesc in drumul meu oameni care gandesc la fel ca mine, luptatori, educati si destepti. Si atunci, le spun: “Si ce daca …? Mergem mai departe!”
Text: Alina Niculescu